Anca Serea, la un pas de o mare tragedie. „Eram chiar pe marginea prăpastiei”

Anca Serea, la un pas de o mare tragedie. „Eram chiar pe marginea prăpastiei”

Anca Serea, soția lui Adi Sînă a ajuns de urgență la spital, extrem de slăbită, epuizată din cauza suprasolicitării organismului. Problemele mai vechi au revenit, iar vedeta a simțit că îi fuge pământul de sub picioare când a trecut prin momente de coșmar, în Bulgaria.

Bruneta le-a povestit prietenilor virtuali că a simţit că nu îşi mai revine, nu putea să îşi mişte mâinile şi picioarele.

„În primul rând vreau să-i spun fetiței mele Sarah că o iubesc mult și îmi pare rău că nu am putut să fiu alături de ea de ziua ei. Am primit numeroase mesaje de la voi, de îngrijorare, pentru care vreau să vă mulțumesc. Din păcate, mă aflu la spital, am avut o problemă de sănătate. Nu știu câți dintre voi știți că eu am o anemie severă.

Povestea este că am plecat cu Adi în Bulgaria, la o întâlnire. Am fost la Varna cu mașina. Am simțit că nu am o stare generală foarte bună. Adi a mers la farmacie, mi-a cumpărat niste calciu, magneziu, mi s-a făcut foarte rau, am vărsat. Am chemat ambulanța. Sistemul sanitar din Bulgaria este foarte defectuos, chiar comparativ cu cel din România. Nu știu dacă mă credeți, dar eram chiar pe marginea prăpastiei. Nu mai auzeam cu urechea dreaptă deloc, nu mai vedeam cu ochiul drept, nu am mai putut să mișc mâinile și picioarele.

Mi s-a părut că a durat o veșnicie până a venit ambulanța, 10-15 minute, nu mi-am dat seama Adrian s-a speriat și el foarte tare. Problema e că oamenii nu vorbeau engleză aproape deloc și nu puteam să ne înțelegem cu ei. M-au dus la un spital de acolo și m-au întrebat dacă vreau să stau internată 4 zile, că ei nu au nici cea mai vagă idee ce se întâmplă, era spital cu secție COVID.

Am refuzat să ne internăm, am mers la un alt spital, am stat peste noapte în Bulgaria pentru că ne-a fost teamă să plecăm și am ajuns cu greu acasă, la București. Acum sunt la spital, analizele sunt destul de slabe în ceea ce privește hemoglobina și cantitatea de fier. (…) Hemoglobina am avut-o 5-6 știu că pentru femeile de vârsta mea este o valoare foarte, foarte mică, iar fierul l-am avut 5.

Am primit multe întrebări legate dacă aș fi depistată pozitiv cu COVID-19. Nu, am facut acest test Înainte sa mă internez. Am stat într-o secție tampon. Rezultatul testului a fost, din fericire, negativ”, a declarat vedeta într-un live pe Instagram.

După această întâmplare tristă, vedeta a revenit cu mesaje prin care și-a mai liniștit puțin fanii. Ea a spus că acum se simte puțin mai bine și le transmite fanilor să aibă grijă de sănătatea lor.

„În sfârșit, am ajuns acasă! Și… sunt puțin mai bine! Sănătatea este cel mai prețios lucru din viața unui om. Iar ultima săptămâna mi-a demonstrat din plin cât de mult contează să ai grijă de ține, nu doar pentru binele tău, ci și pentru al celor care depind de tine sau al celor care țin la tine. Poate o parte din voi, prietenii de aici ați aflat că am ajuns internată in spital din cauza anemiei.

Este o problema de care știam, dar nu i-am acordat niciodată importantă cuvenită. Corpul meu a vrut să îmi transmită mesajul că muncesc prea mult, mă odihnesc prea puțin și nu am ținut cont de tratamentul pe care ar trebuit să îl urmez constant. Simptomele pe care le-am resimțit de dată această au fost că un duș rece.

Am crezut efectiv că… nu o să-mi revin. Iar familia și foarte mulți prieteni s-au îngrijorat nespus. Mulțumesc tututor pentru că v-ați gândit la mine și poate v-ați rugat pentru binele meu”, a scris Anca Serea pe Instagram.

Anca Serea are 6 copii: pe David (18 ani) şi pe Sara (13 ani) îi are din căsnicia cu afaceristul Filip Poplingher, care s-a stins din cauza unei boli necruțătoare, iar pe Noah (7 ani şi jumătate), Ava (5 ani şi jumătate),  Moise (3 ani şi jumătate) și mezina Leah (11 luni) sunt copiii ei cu solistul Adrian Sînă, potrivit cancan.ro

Ne puteți urmări și pe Google News