Organizaţia teroristă Hezbollah ameninţă Israelul

Organizaţia teroristă Hezbollah ameninţă Israelul

Organizaţia teroristă libaneză Hezbollah ameninţă că va răspunde la presupusul atac al aviaţiei israeliene în apropiere de Damasc, în urma căruia un membru al acestei miliţii şiite şi-a pierdut viaţa, informează Rador.

Armata israeliană a anunţat ridicarea nivelului de alertă la frontiera de nord şi a fost mărit numărul efectivelor.

Israelul a transmis în Liban, via Moscova, un mesaj de dezescaladare, a relatat ziarul kuweitian "Al-Jarida".

Marţi, 21 iulie, organizaţia teroristă libaneză Hezbollah a confirmat că un lider al său, Ali Ahmed Mohsen, şi-a pierdut viaţa în urma unei lovituri aeriene atribuite aviaţiei israeliene în apropiere de Damasc, unde a fost vizat un depozit cu muniţii.

În ultimii ani, mai mulţi membri Hezbollah au fost ucişi în urma unor atacuri în Siria, dar este prima dată când Hezbollah a confirmat.

Presa a relatat de câteva ori, citând surse anonime, că au fost lovite baze în care se aflau luptători ai unor miliţii pro-iraniene şi militari ai Gărzilor Revoluţiei Islamice.

Şeful Statului Major General al Armatei Isreaeliene, Aviv Kochavi, a declarat că se va riposta ferm la orice ameninţare la adresa suveranităţii statului Israel.

Ne puteți urmări și pe Google News