„Explicație” senzațională din partea unui român, după ce o renumită bancă i-a cerut socoteală pe banii lui

„Explicație” senzațională din partea unui român, după ce o renumită bancă i-a cerut socoteală pe banii lui

Un român își bate joc de una dintre cele mai mari bănci din țară, după ce un angajat al acesteia i-a cerut explicații legate de cum va cheltui banii pe care vrea să-i retragă.

O cerere „substanțială” a fost transmisă de un client al Băncii Transilvania, care voia să-și retragă din cont suma de 85.000 de euro. La auzul cifrei, angajatul băncii a invocat imediat o lege, prin care a obligat clientul să justifice cum va cheltui banii.

„Ținând cont că este vară și că e perioada concediilor, fiind și după perioada de carantină, îmi distrez foarte mult să mă distrez, motiv pentru care voi călători în Olanda, unde prostituţia este legală, să f*t nişte prostituate. Probabil că, până în Olanda, voi face același lucru în Austria și Germania. Apoi, tot în Olanda, drogurile fiind legale, doresc să consum marijuana, haşiş şi aş încerca şi nişte ciuperci”, anunță antena3.ro.

„În Olanda am auzit că au şi nişte prăjituri bune cu marijuana, pe care v-aş sugera să le încercaţi şi voi, că poate vă treziţi şi nu mai impuneţi oamenilor să dea declaraţii tâmpite, în baza unor proceduri idioate, pentru a justifica ce fac cu banii lor personali”.

Răspunsul băncii

„Din primele indicii, un angajat al băncii a generat incidentul, din neglijenţă. Ca bancă, ne pare rău pentru această eroare şi ne cerem scuze pentru greşeala colegului nostru. Este un caz izolat şi nu reflectă standardele de siguranţă şi confidenţialitate ale băncii. Incidentul nu ne caracterizează. Suntem foarte atenţi la confidenţialitatea şi siguranţa datelor.

Investim continuu în infrastructură şi training pentru a menţine cele mai ridicate standarde de siguranţă şi profesionalism, precum şi dimensiunea umană a serviciilor noastre. Ne asumăm public să luăm măsurile care se vor impune şi conlucrăm activ cu instituţiile abilitate. Ne cerem scuze în primul rând clientului nostru.”, se arată în comunicatul transmis de bancă.

Sursa: antena3.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News