Statul ar putea deveni acționar la Blue Air. La schimb ar putea oferi ajutor financiar

Statul ar putea deveni acționar la Blue Air. La schimb ar putea oferi ajutor financiar

Compania aeriană Blue Air ar putea fi preluată parțial de statul român, în contul unei finanțări de stat care să o ajute să se redreseze.

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a declarat că statul român ar trebui să aloce fonduri pentru salvarea Blue Air şi, în contul acestora, să devină acţionar la compania low-cost.

„În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăţi. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante şi a intrat acţionar acolo, la fel va trebui să facem şi noi - este opinia mea, încă nu am luat o decizie - cu Blue Air”, a afirmat Lucian Bode.

În același context, ministrul a dat asigurări că statul va interveni pentru salvarea operatorul naţional aerian Tarom și şi-a exprimat speranţa că la fel va face și în cazul Blue Air.

„Despre Tarom, nouă nici prin cap nu ne trece ca această companie să se îndrepte spre faliment. Tot ceea ce am făcut până acum în materie de restructurare, pentru că noi avem un plan de restructurare cu tot ce înseamnă nu doar restructurare de personal, unde avem 1.800 de angajaţi şi probabil 6-700 sunt în plus”, a explicat Lucian Bode.

El a precizat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanţii celor două companii, la care vor participa premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru a discuta acordarea de ajutoare.

„Am acordat un ajutor de salvare Tarom,  de 37 de milioane de euro - 62 de milioane de euro este suma de care ei au nevoie să depăşească această perioadă, iar Blue Air de 64 de milioane de euro”, a anunţat Bode.

Blue Air a anunţat pe 6 iulie intrarea în procedura de concordat preventiv, prin intermediul căreia va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu data de 16 iulie, când ar fi trebuit să se încheie starea de alertă.

Potrivit unui comunicat al companiei, procedura de concordat preventiv face parte din strategia de restructurare a companiei, ca urmare a contextului creat de pandemia de COVID-19, care a determinat, în perioada martie - iunie 2020, o reducere cu peste 100 de milioane de euro a încasărilor faţă de nivelul estimat şi planificat pentru această perioadă.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business bazat pe reducerea complexităţii, respectiv low cost - low complexity şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737.

În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Parlamentul European amenință cu blocarea noului buget. Ce șanse avem să primim cele 80 de miliarde de euro

Subtilitățile lui Tăriceanu: „Ludovic, a venit timpul să scrii!” La ce se referă