Macron își trimite un emisar în România. Se pune la cale un plan pentru Putin

Macron își trimite un emisar în România. Se pune la cale un plan pentru Putin

Un trimis special al președintelui Emmanuel Macron urmează să vină în România, imediat ce condițiile o vor permite, pentru a explica filosofia Franței, care pledează pentru reluarea dialogului dintre UE și Rusia, a declarat Michele Ramis, ambasadoarea Franței la București.  

Unul dintre cei mai implicați lideri din politica internațională, președintele francez vrea relansarea dialogului cu Rusia, motivele urmând a fi explicate la București de un reprezentant al său. „Deşi Uniunea Europeană îşi menţine sancţiunile asupra Federaţiei Ruse, Emmanuel Macron consideră că cele două entităţi au nevoie de mult dialog ca să-şi rezolve problemele. El a şi anunţat, de altfel, că va face o vizită la Moscova anul acesta, să continue discuţiile începute cu Vladimir Putin despre securitatea Europei. După cum ştiți, am propus relansarea unui dialog constructiv şi exigent cu Rusia. De ce? Pentru că absenţa dialogului nu duce la un plus de securitate.

Rusia este membru al Consiliului de Securitate (n.r. - al ONU), Rusia este o ţară mare care este actor în criza regională, mă gândesc la Siria, la Libia. Rusia trebuie să fie în mediul său, trebuie să fie actor în rezolvarea acestor crize, deci noi credem că absenţa dialogului cu Rusia a dus la creşterea potenţialului crizei.

De aceea, preşedintele francez vrea relansarea unui dialog cu Rusia, care trebuie să fie un dialog exigent, constructiv, dar bazat pe rezultate (…) arhitectura internaţională a înarmării trebuie să fie regândită, relansată, refăcută. Nu ar fi vorba despre un dialog naiv, nici un dialog de complezenţă, este un dialog de la care ne aşteptăm să putem avansa”; consideră înaltul oficial al statului francez la București.

„Trebuie, de asemenea, ca dialogul dintre Uniunea Europeană și Rusia să se reia, să fie un tot în realitate. Este dialog bilateral, între Rusia și Uniunea Europeană, de aceea credem că trebuie reluat și acest dialog, pe o bază constructivă și ca un fundament pentru rezultate. Toată evoluția acestei relații trebuie făcută pe baza rezultatelor. Sunt chestiuni legate de suveranitate, de spațiu, de terorism, toate aceste lucruri care sunt esențiale pentru viitorul Uniunii Europene și pentru securitatea sa”, a mai spus Michele Ramis într-un interviu pentru Digi 24.

.Michele Ramis a vorbit și despre importanța principiilor pe care Uniunea Europeană le are pentru dialogul cu Rusia, de exemplu acordul de la Minsk, dar și despre relevanța acestui dialog pentru securitatea Europei la nivelul tuturor partenerilor Franței. „Aşadar noi credem că acest dialog cu Rusia trebuie să susţină securitatea Europei şi a tuturor partenerilor Franţei, nicidecum să îi ameninţe.

Avem un reprezentant special al preşedintelui, care în timpul pandemiei a parcurs diferite etape pentru a explica meritele acestei politici. Sper că va putea să vină și aici, în România, trebuia să vină, dar din cauza pandemiei vizita sa a fost decalată, pentru a explica României fundamentul acestui dialog, lucrurile bune la care ne putem aștepta, beneficiile la care ne putem aștepta, dacă este făcut cu rigoare, cu exigență și cu luciditate”.

„Toată lumea trebuie să îşi poată susţine planul naţional”

În cadrul aceluiași interviu acordat pentru emisiunea „Pașaport diplomatic”, ambasadorul francez la București s-a referit și la dinamica negocierilor pe pachetul de relansare economică pentru statele membre UE, în cadrul căruia România ar fi beneficiara a mai mult de 30 de miliarde de euro. „Atât Franţa, cât şi Germania, ţara care deţine acum preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, vor ca  să fie negociat rapid, astfel încât guvernele locale să poată beneficia de bani.

Luna iulie este termenul limită pentru a ajunge la un acord, pe care îl susţin preşedintele Macron şi cancelarul Merkel. Această propunere a fost pentru un fond de 750 de miliarde de euro, compus din granturi şi împrumuturi şi acest fond este în plus faţă de bugetul Uniunii Europene. (…) În repartizarea actuală, România primeşte fonduri importante, pentru că va fi beneficiara a mai mult de 30 de miliarde de euro din fondul de relansare economică. (…) Este o primă întâlnire a Consiliului European care a arătat că putem avea un final favorabil. (…) Toată lumea trebuie să îşi poată susţine planul naţional făcut în baza planului de relansare economică european, să aibă resursele pentru relansare. Suntem interdependenţi şi este interesul tuturor ca fiecare stat să aibă mijloacele pentru a-şi relansa economia”.

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de relații diplomatice franco-române, însă de data aceasta la București, 14 iulie, Ziua națională a Franței, a marcat doar „o reuniune simbolică, extrem de redusă, nu am mai putut invita ca în alți ani, nici comunitatea diplomatică, nici comunitatea franceză, din păcate. Sunt formate reduse, minimum strict, cu reguli de distanțare socială, dar am ținut să avem această aniversare pentru a marca tradiția, pentru a sublinia continuitatea.

Este important să marcăm continuitatea în prezența autorităților române și să arătăm că suntem dedicați acestei relații și că pandemia nu trebuie să ne oprească, ci dimpotrivă, să dea o altă perspectivă, să ne facă să găsim alte forme de a lucra împreună și alte forme de cooperare. Deci, un 14 iulie sobru, simbolic, solidar, respectuos și ca un omagiu pentru cei care și-au pierdut viața din cauza acestei pandemii, pentru cei care au pierdut apropiați și pentru tot personalul medical care s-a dedicat cu pasiune, indiferent că a fost aici sau în Franța”, a încheiat Michele Ramis.

Ne puteți urmări și pe Google News