Trump a avut dreptate: Mass-media fake este inamicul americanilor
- Tudor Borcea
- 18 iulie 2020, 23:06
Discursul pro-America al președintelui Donald Trump, inspirat de unitate și patriotism, a fost condamnat de mass-media mainstream drept diabolic.
O analiză The Federalist, preluată de Tribuna Românească din Chicago, se apleacă asupra relației dintre o parte din mass-media americană și președintele Donald Trump.
Articolul arată că mai multe entități media deturnează și interepretează voit eronat discursurile liderului de la Casa Albă. „Unificatoare”, aceste discursuri ar fi de presa mainstream drept „diabolice” și dezbinatoare.
„Când întâlnești o entitate care te minte în mod repetat, calomniază, batjocorește și care ascunde lucruri de tine, singura concluzie este că ai de-a face cu nimic altceva decât un inamic”, arată analiza The Federalist, care vorbește despre „tumultul de manipulare al presei privind protestele și revoltele” din Statele Unite, după moartea afro-americanului George Floyd.
Aceeași mass-media, se arată în articol, care a exploatat moartea minorităților care se potrivesc narativului ei „America este rasistă”, în timp ce ignoră uciderea polițiștilor de culoare
Iată articolul integral:
„Fumul de la artificiile de pe Muntele Rusmore încă persista când jurnaliștii își începeau rutina zilnică de manipulare a știrilor, de parcă viața lor ar depinde de titluri care reflectă exact opusul adevăratelor evenimente. Discursul pro-America al președintelui Donald Trump, inspirat de unitate și patriotism, a fost condamnat de mass-media mainstream drept diabolic. O analiză The Federalist.
La doar câteva momente după spectacolul de artificii de pe 4 iulie, New York Times a emis un breaking news numind afirmațiile președintelui „întunecate și dezbinătoare” și condamnând discursul său prilejuit de Ziua Independenței ca fiind insuficient concentrat asupra virusului Wuhan.
ABC News a susținut că „Trump promovează dezbinarea rasială” și că a sfidat regulile pandemice, în timp ce Washington Post a optat pentru descriptori „întunecați”, acuzându-l de „exploatarea diviziunilor sociale”.
O verificare sinceră a discursului președintelui Trump aruncă ficțiunile mass-mediei pe orbită.
Aceeași presă din ultimii câțiva ani care a atacat în mod regulat președintele pentru ceea ce el îi numește fake news. În februarie 2017, jurnaliștii și-au pierdut mințile când Trump a făcut un pas mai departe, caracterizând pentru prima dată trusturile media de știri false ca fiind „inamicul poporului”.
Corespondentul CNN la Casa Albă, Jim Acosta, care a avut frecvente dispute cu președintele, în timp ce acționa grandoman în sala de presă, a valorificat fraza în timp ce juca rolul martirului, publicând o carte intitulată „Inamicul poporului”. În mod ironic, Acosta a folosit aceleași cuvinte pentru a caracteriza retorica lui Trump față de presă, la fel cum presa a folosit-o pentru a-l defăima pe Trump: întunecat și periculos.
Pe scurt, Trump susține un discurs unificator, iar mass-media minte, numindu-l întunecat și divizator. Trump expune mass-media pentru minciunile sale, iar presa îi numește retorica întunecată și divizantă. Ciclul se repetă iar și iar.
În timp ce recenta denigrare a Zilei Independenței de către mass-media a fost flagrant de partizană și anti-americană, merită să notăm că acesta nu a fost un exemplu izolat al denaturărilor presei. Reprezentanții de rea credință ai mass-media au demonstrat de fiecare dată că sunt, într-adevăr, inamicul poporului.
Este vorba despre aceeași mass-media care a petrecut ultimele șase săptămâni provocând și stârnind conflictele legate de moartea lui George Floyd și care au mințit despre haosul rezultat. În timp ce anarhiștii și jefuitorii profanau marile orașe din Statele Unite, mulți jurnaliști au minimalizat violența și au încercat să convingă americanii că cei mai mulți dintre huligani erau simpli protestatari pașnici.
„Vreau să fiu clar în ceea ce caracterizează acest protest. Acesta este în mare parte un protest. Nu este, general vorbind, un protest violent”, a spus un reporter MSNBC în timp ce în spatele lui ardeau niște clădiri.