Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătății privind absența unui medicament vital

Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătății privind absența unui medicament vital

Avocatul Poporului suține că situația este deja gravă și cere Ministerului Sănătății să găsească soluții.

Lipsa de pe piață a medicamentului Euthyrox necesar persoanelor cu afecţiuni la glanda tiroidă, care afectează sute de mii de bolnavi, a determinat reacția Avocatul Poporului (AP). Acesta i-a transmis ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, că este vitală luarea unor măsuri pentru rezolvarea eficientă și rapidă a crizei medicamentului.

"Ministrul Sănătăţii să dispună măsurile necesare pentru prevenirea, identificarea rapidă şi soluţionarea crizelor de medicamente. Respectiv pentru gestionarea eficientă a situaţiei medicamentelor deficitare". Este recomandarea postată joi, pe site-ul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului: Ministrul Sănătăţii să ia măsurile legale care se impun

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocatul Poporului recomandă ministrului Sănătăţii să dispună măsurile legale, astfel încât Sistemul electronic de raportare a stocurilor (SER) să fie funcţional. Decizia este necesară pentru declanşarea nivelului naţional de alertă. Dar şi pentru a se putea lua măsuri adecvate, în scopul prevenirii lipsei de pe piaţă a medicamentelor.

De asemenea, se recomandă luarea măsurilor legale pentru ca Mecanismul de preîntâmpinare a lipsei de pe piaţă a medicamentelor să devină funcţional.

"Ministrul Sănătăţii să dispună ca Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să procedeze la identificarea şi aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea obligaţiei de serviciu public. Atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro. Mai exact, respectarea obligaţiei de asigurare de stocuri adecvate şi continue care să asigure necesarul din respectivul medicament, pe tot cuprinsul ţării", prevede recomandarea.

Avocatul Poporului, sesizare din oficiu

Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu. Decizia a fost luată după ce, pe 25 martie, în ziarul "Observatorul de Covasna", a apărut un articol din care reieșea existența unei crize la nivel naţional de Euthyrox.

Pentru rezolvarea sesizării din oficiu, au fost făcute demersuri la Ministerul Sănătăţii. Dar şi la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR).

Ministerul a comunicat că, începând cu luna februarie, au fost semnalate primele probleme privind aprovizionarea cu Euthyrox, indiferent de forma farmaceutică.

Pe 23 aprilie, ANMDMR a transmis Ministerului Sănătăţii un raport privind disponibilitatea pe piaţa din România a Euthyrox comprimate.

 Firma distribuitoare, probleme cu producerea medicamentului

ANMDMR a reţinut, într-un raport raportului preliminar înaintat ministerului pe 30 aprilie, că Merck România SRL, care deține autorizaţia de punere pe piaţă, nu gestionează corespunzător procesul de planificare a producţiei. ANMDMR consideră ca fiind necesar luarea unor măsuri corespunzătoare.

Merck România SRL a decis majorarea cantităţilor care vor fi distribuite pe piaţă în lunile mai-iunie, deoarece planificarea producţiei se face cu 4 luni înainte.

ANMDMR a comunicat Avocatului Poporului că dacă până la acea dată, prin Sistemul electronic de raportare a stocurilor nu se declanşează nivelul naţional de alertă, este imposibilă luarea unor măsuri de prevenire a crizei pe piață a medicamentelor.

ANMDMR a precizat că numărul sesizărilor privind lipsa medicamentelor pe bază de levotiroxină, Euthyrox comprimate şi Accu-Thyrox soluţie orală a fost relativ mic în ianuarie şi februarie 2020. Dar a crescut mult în martie. Potrivit ANMDMR, în aceste condiţii, a început, de la sfârşitul lunii februarie, monitorizarea situaţiei disponibilităţii acestor medicamente pe piaţă pentru asigurarea stocului necesar.

"Ţara noastră se situează în zona endemică în cazul bolilor tiroidiene"

"Ţara noastră se situează în zona endemică în cazul bolilor tiroidiene. Numărul persoanelor cu probleme de tiroidă este de aproximativ 738.000 de pacienţi adulţi cu hipotiroidism şi 20.000 de copii. Prin urmare, pentru mulţi bolnavi care folosesc Euthyrox lipsa acestui medicament de pe piaţă reprezintă o problemă deosebit de gravă. Euthyroxul este un medicament esenţial pentru pacienţii cu afecţiuni ale tiroidei.

Or, bolnavi de tiroidă au început a semnala lipsa medicamentului (...) încă din februarie 2020. Reclamaţiile au crescut brusc în luna martie 2020. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin art. 34 din Constituţia României. Iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice", se subliniază în Recomandarea Avocatului Poporului, potrivit agerpres.ro.