Noul premier al Franței promite să reinstaureze ordinea. Război cu „islamismul radical”

Noul premier al Franței promite să reinstaureze ordinea. Război cu „islamismul radical”sursa foto. EVZ

Jean Castex, noul premier al Franței, pune în sfârșit degetul pe rană, anunțând că va lupta contra infracționalității și segregării care susțin islamismul radical.

Noul premier francez Jean Castex a făcut din „lupta împotriva islamismului radical” una dintre „preocupările majore” ale guvernului său, în declaraţia de politică generală prezentată miercuri în Adunarea Naţională, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„A lupta împotriva islamismului radical sub toate formele sale este şi rămâne una dintre preocupările noastre majore”, a asigurat Jean Castex, primar al unui mic oraş din sud-vestul Franţei şi aproape necunoscut marelui public, numit la conducerea guvernului la 3 iulie.

Prim-ministrul a anunţat „un proiect de lege împotriva separatismelor”, care va fi prezentat în Consiliul de miniştri după revenirea din vacanţă, cu scopul de a „evita ca anumite grupuri să se coaguleze în jurul apartenenţelor etnice sau religioase”.

„Republica reprezintă laicitatea ca valoare cardinală, ca un vârf de lance al coeziunii societăţii. Nicio religie, niciun curent de gândire, niciun grup constituit nu-şi poate însuşi spaţiul public şi să atace legile Republicii”, a spus el în faţa deputaţilor.

În februarie, în cursul unei vizite într-un cartier popular din Mulhouse (est), preşedintele Emmanuel Macron şi-a afişat voinţa de a lupta împotriva „separatismului islamist” în Franţa.

El avea în vedere instituirea unui control mai strict asupra discursurilor din moschei, marcate uneori de ambiguitate faţă de valorile republicane, şi ca Franţa să înceteze să mai primească imami trimişi şi plătiţi de ţări străine, cum ar fi Turcia şi Algeria, crescând în paralel numărul imamilor formaţi în Franţa.

Pe planul securităţii, Castex a afirmat că statul va da un răspuns „ferm şi fără indulgenţă minorităţilor ultraviolente”, care „vin sistematic să întineze manifestaţiile” şi „banalizării delincvenţei cotidiene”.

Jean Castex a anunţat că doreşte să creeze începând cu 2021, „în teritorii, judecătorii de proximitate” a căror misiune va fi să reprime „comportamente necivilizate cotidiene”.

„În multe teritorii, mica delincvenţă, micile abateri de la comportamentul civilizat, etichetarea, insulta, micul trafic s-au dezvoltat până la a afecta viaţa zilnică a oamenilor. Acestea s-au dezvoltat din cauză că, în absenţa unui răspuns judiciar, s-a instalat o formă de impunitate”, a spus premierul.

Ne puteți urmări și pe Google News