Austria va interzice zborurile aeriene regulate din zece ţări. Mii de români, afectaţi

Austria va interzice zborurile aeriene regulate din zece ţări. Mii de români, afectaţi

Austria va interzice zborurile aeriene regulate în cazul unui număr de 10 ţări, printre care se află și România, de pe 16 iulie.

Începând cu data de 16 iulie, Austria va interzice zborurile aeriene regulate în cazul unui număr de 10 ţări, printre care se află și România. Decizia aparţine ministrului austriac al al Sănătăţii, Rudolf Anschober.

Autorităţile din Austria actualizează lista ţărilor considerate ca având "risc de SARS-CoV-2".  Aceasta cuprinde în prezent un număr de 18 state.

Pe listă au fost adăugate zece ţări, respectiv Bulgaria, România, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest, dar şi Egipt.

Ne puteți urmări și pe Google News

Începând de joi vor putea fi reluate însă zborurile din regiunea italiană Lombardia.

Curse anulate în continuare dinspre anumite ţări

Presa austriacă afirmă că sunt așteptate efecte semnificative asupra reţelei de legături aeriene ale companiei Austrian Airlines. Cursele companiei pe relaţiile Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgorica, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna spre Vienna-Schwechat vor rămâne anulate cel puţin până la finalul acestei luni.

În continuare sunt interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

Totuşi vor fi exceptate unele categorii de curse aeriene. Este vorba despre cele care sunt considerate în interesul Republicii Austriece.  Vor fi exceptate şi cursele care transportă mărfuri, bolnavi, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire. Dar și muncitori sezonieri în agricultură, potrivit romaniatv.net.