Pământul, între Soare și Jupiter! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Pământul, între Soare și Jupiter! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Cine se trezeşte foarte de dimineaţa îi este foarte somn! Aceasta este toată filozofia şi ar fi bine să-ţi cruţi forţele, să lucrezi secvenţial, planificat, fără să te aglomerezi prea mult.

14 iulie

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pământul, între Soare și Jupiter! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 14 iulie s-au născut Irving Stone, Ingmar Bergman, Gustav Klimt, Gerald Ford, Jules Mazarin, Lino Ventura, Lucian Bratu, George Anania, Mădălina Manole.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Achila, Iust, Iraclie şi Nicodim Aghioritul.

Nimic, nimic, nimic important în „Kalendar”. Continuă Pirosiţele.

 

"Evenimentul zilei" din 14 iulie 1789 a fost "cucerirea şi distrugerea Bastiliei" unul dintre momentele mai mult sau mai puţin importante ale Revoluţiei franceze. Revoluţie care, am fost intoxicaţi cincizeci de ani, cum că, a fost opera maselor populare care luptau împotriva oprimării şi a regalităţii. Nobilii francezi, care mai au şi astăzi urmaşi de marcă, chiar „sang royal”, spun din vârful buzelor că episodul Bstiliei se poate rezuma în câteva cuvinte: nişte infractori au dărâmat închisoarea în care fuseseră deţinuţi. Punct!

Ca orice revoluţie, sau  loviluţie, se pare că  a fost opera "securităţii şi a activiştilor" iar cetăţenii din Paris, cei fără chiloţi, au murit pe capete plătind preţul sângelui pentru complotiştii oportunişti veniţi la putere. Un exemplu: spuneam zilele trecute că autorul "Declaraţiei drepturilor omului" a fost cetăţeanul La Fayette. Care era... marchiz?!! Iar puterea a fost preluată, de fapt, de inflexibilii iacobini, republicanii cei duri, unii dintre ei fiind nobili, alţii masoni, alţii şi nobili şi masoni, care mai conduc şi astăzi Franţa, sigur, din umbră! Unde este lupta de clasă?

Oare există „clase”? Libertate, egalitate, fraternitate! Cuvinte înălţătoare, o lozincă frumoasă, niciodată aplicată, dar care a aprins tărâţa în gloată! Complotiştii au executat cu „Madame La Guillotine” pe „ceilalţi” şi au preluat puterea! Punct. Şi în ce a naufragiat mişcarea populară? În imperiu?!! Francezii de rând, cei fără chiloţi, au murit cu miile şi zecile de mii îngheţaţi în pustiul rusesc sau împuşcaţi de englezi şi prusaci. Pentru ce?

În prezent, Franţa este unul dintre "licuricii" majori, cum ar spune un clasic în viaţă. Poate chiar pe locul doi, după Marele Licurici. Lumini, puncte de reper în noaptea politică care ne înconjoară. Franţa a fost întotdeauna înaintea tuturor în politică, în cultură, artă, filozofie, în experimentarea diferitelor doctrine şi are o modalitate culturală unică în abordarea problemelor globale. Sigur, Franţa are şi eşecurile ei. Multiculturalismul, de exemplu! Într-o ecuaţie cu multe necunoscute, sistemul francez de viaţă este ameninţat din interior de cele aproape zece milioane de musulmani care doresc să impună majorităţii valorile lor. Mustafa Dupont, vă mai amintiţi melodia utopică a lui Gilbert Becaud, nu este un bun francez!

Dar, petrecând ceva timp în hexagon nu am putut să nu constat valoarea clasei politice. L-am mai prins pe generalul De Gaulle care când spunea „La France” parcă spunea „Dumnezeu”! Modul în care se adresează cei de la vârf poporului este deosebit și de exemplu. Din cuvântările preşedinţilor, ale primilor miniştrii nu lipseşte niciodată „francezi”, „Franţa”, „interesul ţării”!