Nume feminine potrivite zodiei Racului. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 9 iulie 2020, 05:50
Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă iar tu te simţi bine, energic, curios şi gata să acţionezi! Creezi armonie in jurul tau şi de aceea eşti acceptat şi popular la serviciu, şi/sau acasă!
9 iulie
Nume feminine potrivite zodiei Racului. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 9 iulie s-au născut Nikola Tesla, Hassan II, Tom Hanks, Ottorino Respighi, Angela Similea, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Marcel Budală, Daniel Iordăchioaie, Alexandru Graur.
Nimic în "Kalendar" sau calendar. Câteva zile de muncă apoi încep iarăşi marile serbări ale verii din jurul pomenirii Sf. Ilie, Dabatopeios, cel dibaci, zeul focului şi al făuririi armelor la traci, daci, dar şi sărbătoarile unor zei cabiri.
„Evenimentul zilei” din 9 iulie 1922 a fost că Johnny Weismuller a reuşit, pentru prima dată în istorie, să înoate suta de metri sub un minut, în numai 58,6 secunde.
Tânărul de 18 ani, american de origine română, etnic german din Timișoara, avea să fie celebru mai târziu prin rolul „Tarzan” din filmele de la Hollyood. Personal mă uit şi astăzi la filmele alb-negru cu Tarzan. Şi nu sunt singurul: „The best Tarzan money can buy„ a spus recent excentricul regizor Quentin Tarantino despre Johnny Weismuller.
Sunt dator cu un răspuns public. Mai multe viitoare, sau proaspete mămici, m-au întrebat de nume pentru fete născute în zodia Racului. Am mai scris acum mulți ani, dar se pare ca nu au mai gasit pe net.
Iată, astăzi, numai zece nume pentru fete din zodia Racului: