Caz istoric în medicină. Doctorii tocmai au anunțat că au reușit operație

Caz istoric în medicină. Doctorii tocmai au anunțat că au reușit operație

La un spital din Vatican a fost înregistrată o operație extrem de dificilă

Două siameze au fost separate cu succes, la Spitalul Pediatric de la Vatican, conform anunțului făcut de medici. Ele s-au născut având capetele unite în zona posterioară a capului.

Fetiţele au avut o formă de alipire numită „craniopagus” şi împărțeau părţi ale oaselor craniene şi ale sistemului cerebral venos ce permit sângelui să circule între creier şi inimă. „Este primul caz din Italia - şi probabil din lume (nu există descrieri ale unor operaţii similare în literatura de specialitate)”, au declarat într-un comunicat reprezentanţii spitalului Bambino Gesu.

Siamezele Ervina şi Prefina s-au născut în Republica Centrafricană în anul 2018. Ele au fost aduse cu avionul la Roma de către administratorii spitalului de la Vatican în cadrul programelor de caritate desfăşurare de această unitate medicală.

Au fost operate de trei ori până acum, în mai şi iunie 2019 şi pe 5 iunie 2020. Au fost separate după ultima intervenţie chirurgicală. Operaţia a durat 18 ore şi a necesitat un personal medical alcătuit din peste 30 de specialişti. La o lună după această intervenţie, „siamezele se simt bine”, sunt în continuare internate, dar medicii se aşteaptă ca ele „să ducă o viaţă normală”, spun medicii.

Separarea sistemului cerebral venos a reprezentat cea mai mare provocare cu care s-au confruntat medicii italieni. De asemenea, ei au folosit un set de oglinzi pentru ca gemenele să se vadă şi să îşi cunoască chipurile înainte de operaţia finală.

Siamezii de tip craniopagus sunt un caz foarte foarte rar întâlnit. Potrivit medicilor de la spitalul Bambino Gesu, sunt cunoscute doar alte două exemple de separare cu succes a unor siamezi „craniopagus”, la Londra. Însă capetele acelor copii erau unite în zona frunţilor, nu în zona posterioară a craniilor, conform agerpres.

Caz extrem de rar în medicină. S-a născut un bebeluș cu două capete

Gemeni siamezi, cu sindromul ”fetus in fetus” au uimit medicii din India. Unul la o sută de cazuri se înregistrează în lume.

Altfel, un alt caz foarte rar s-a înregistrat săptămâna trecută în Uzbekistan. Un bebeluș s-a născut cu două capete.

Doctorul care are grijă de bebeluș folosește termenul de „gemeni siamezi”, deși spune că ar putea fi vorba și despre un singur copil. „Gemenii siamezi” împart un singur corp și au un singur organ genital, despre care doctorii cred că este masculin.

 

Ne puteți urmări și pe Google News