Povestea violatorului în serie, eliberat condiţionat pentru că e băiat bun

Povestea violatorului în serie, eliberat condiţionat pentru că e băiat bun

Atunci când, în urmă cu mai bine de patru ani, a fost arestat la Brăila, Viorel Milcu, 62 de ani, asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă din localitate, opinia publică din oraş a rămas mască. Brăilean get-beget, Milcu era o persoană destul de cunoscută în urbe. Cunoscută şi apreciată. Acuzaţia pentru care fusese arestat, era aproape neverosimilă pentru un om ca el: violator în serie.

Viorel Milcu era căsătorit, soţia tot asistentă medicală la acelaşi spital şi are o fetiţă. Judecat, a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare şi la plata de daune morale către victime în valoare de 15.000 de euro.

Pe data de 1 iulie 2020, opinia publică brăileană a fost din nou uluită. Violatorul în serie Viorel Milcu a fost eliberat condiţionat, după doar patru ani de stat în puşcărie. Ba, mai mult, acesta s-a arătat extrem de supărat, pentru că a trebuit să-şi strice un cont de la un fond privat de pensii, pentru a achita daunele şi cheltuielile de judecată.

Proba fundamentală medico-legală a fost distrusă

În urmă cu aproape cinci ani, tatăl unei minore în vârstă de 17 ani, reclama la poliţia din Brăila că fiica sa, în timp ce se afla internată în spital, la secţia Chirurgie, a fost violată de către un asistent medical. Nu a fost crezut la început. Neîncrederea s-a adâncit când fata l-a şi indicat pe agresor. Viorel Milcu. Familistul model, omul pedant, asistentul medical destoinic? Violator? Şi încă în ce mod.

Victima declara că asistentul mai întâi i-a administrat un tranchilizant, care însă nu a adormit-o de tot, de-aia ştie ce s-a întâmplat, dar care aproape a paralizat-o. Apoi, a violat-o.

Până la urmă, în ziua în care tatăl victimei a reclamat infracţiunea, s-au recoltat totuşi  probe biologice. La început la Brăila. Rezultatele acestor probe au fost mincinoase. Menite să-l scoată pe Milcu nevinovat: „Deflorare veche de circa un an, lipsă urme de raport sexual, lipsă spermatozoizi", a concluzionat legistul de la Brăila. Primul verdict? Fata minţise. Dăduse vina pe asistentul medical că o violase, pentru a justifica în faţa părinţilor faptul că nu mai este virgină.

Tatăl însă a insistat în continuare cu violul şi probele au fost analizate la un alt laborator. Concluzia?  Cu totul alta decât cea de la Brăila. S-a relevat: „prezenţa genomului ADN, dar fără capete de spermatozoizi”.

În faţa acestei noi realităţi, Viorel Milcu a încercat o apărare subţire: „Nu-mi explic prezenţa genomului ADN, poate s-a atins ea, după ce a pus mâna pe mine în mai multe rânduri, în timp ce-i puneam branula (...) fiindcă avea nişte unghii lungi şi era tare agitată (...)”.

Judecătorul l-a trimis totuşi în arest, poate îşi aminteşte legătura dintre o branulă, care se pune la mână sau la picior şi vaginul fetei, de unde se recoltaseră probele.

Ce mai este foarte ciudat la acest caz, pe lângă concluzia complet falsă a legistului de la Brăila, este că lamelele pe care se aflau probele recoltate de la fată, au fost distruse aproape imediat. Astăzi, ele nu mai există. S-a profitat de o lacună a legii, care nu prevede un interval de timp cât să se păstreze aceste probe, care, totuşi, în cazul unui viol, sunt capitale.

Să ne amintim numai celebrul „Caz Ţundrea”. Probele ridicate de la victimă au fost păstrate mai bine de 12 ani. Iar când au fost reanalizate, s-a dovedit că Ţundrea nu era criminalul şi violatorul care ucisese victima şi a fost eliberat. Făcuse puşcărie degeaba. Ulterior, a fost descoperit şi adevăratul făptaş.

Ne puteți urmări și pe Google News