Jugul minciunii și întinăciunii. Editorial exclusiv EvZ de Petre Roman

Jugul minciunii și întinăciunii. Editorial exclusiv EvZ de Petre Roman

Perioada pandemiei a însemnat o expunere a întregii societăți românești și în primul rând a politicii la realitatea concretă a modului său de funcționare.

Minciuni repetate despre starea sistemului de sănătate, despre nivelul de sănătate publică, despre măsurile ”ce se impun” pentru a ține sub control evoluția pandemiei. Minciuni repetate despre achizițiile publice necesare sistemului medical. Minciuni repetate despre ”competența și profesionalismul” unor oameni numiți politic în funcții publice de răspundere. Apoi, acoperirea acestor minciuni prin calomnierea celor ce le-au adus în atenția publicului, dar și prin amenințarea și îndepărtarea lor sub lozinca ” curățirii politicii”. Minciuni despre grave deficite financiare ce s-ar acumula în conturile bugetare ale țării în timp ce se contractează împrumuturi masive ale căror destinație nu ne este cunoscută.

În loc de atât de necesara transparență în exercițiul guvernării se întinde întinăciunea, aceea care vrea să formeze opinia că nu se poate mai bine și mai mult, ba chiar că ceea ce avem este exact ce poate fi mai bine. Acest jug al minciunii și întinăciunii nu este de ieri sau alaltăieri; are deja o vechime de 10-12 ani. El a fost făcut posibil prin politica de utilizare a instituțiilor statului și legii în folosul politicii cu sens unic: spre beneficiul celor ce dețineau și dețin puterea. 

Folosesc un titlu cu semnificație poate prea  radicală dar nu departe de adevăr, sub oblăduirea scrierilor lui Eminescu, a căror universalitate este deplină. El ne învață că politica este arta cuvintelor puternice și simple, al căror înțeles este cunoscut de veacuri.

Fără o reîmprospătare morală nu putem înlătura jugul. Căci ce este minciuna, așa cum o explică Petru Creția, cel despre care Constantin Noica spunea că era ”întâiul om de cultură al țării”? Este ”răul istoric al falsului instituit ca normă de viață”, căci ”dintre toate relele care ni s-au făcut și atât de evident ni se mai fac încă, minciuna este cel mai mare. Cel mai vătămător și cel mai blestemat, pentru că din el derivă toate celelalte”.

Iar întinăciunea înseamnă un ”denunț pentru ceea ce n-ai făcut și nici nu te-ai gândit să faci. Un simulacru de dovezi, pe care le născocește, producând documente false, constituind un dosar fictiv și măsluit”. Cel ce întinează, pentru a fi credibil, se înfățișează ca un om cel puțin onorabil. 

Acum vedem că unii se auto-proclamă salvatori în slujba țării. Întinăciunea nu vizează doar oameni. A devenit extrem de profitabilă întinarea ideilor, a unui proiect social, a unei reforme și chiar al unui drum de dezvoltare.

Pentru astfel de politicieni nu trebuie să existe noi stări de lucruri, căci cel mai important este să nu fie amenințate stările de lucruri existente și profitabile pentru ei, dar atât de dăunătoare pentru toți ceilalți, români la locul lor, cu bucuriile și necazurile lor. Corpul social se află într-o suferință reală, iar minciuna și întinăciunea oferă și induc o explicație falsă, numai bună pentru ca să nu se schimbe ceva în detrimentul puterii lor, personală și de gașcă. Apare deci întrebarea legitimă: la ce bun o reformă a serviciilor publice dacă ( prea mulți dintre) înalții funcționari publici nu par să știe ce înseamnă mândrie națională? 

Constantin Noica ne avertiza cu amărăciune că ”noi petecim gândirea tot timpul; gândul lor nu iese întreg din minte”. Unii dintre acești politicieni au talent, dar acțiunea lor este expresia tipică a talentului fără răspundere. 

În cei 30 de ani de libertate am fost permanent în posibilul ce nu s-a realizat, iar nu în realitatea valorificării a ceea ce aveam și avem. Am pendulat, parcă neputincioși, între ”va fi fiind”, adică s-ar putea să fie, și ”n-a fost să fie”, expresia populară atât de genială pentru a spune că ”nu trebuie să pricep” și ”nu dau socoteală pentru nimic”.

Revoluția Română s-a declanșat din măsura lui Eminescu, cea dintr-un vers uitat și nefolosit:  [Ca o spaimă împietrită/Ca un vis încremenit]. Am plecat la drum cu o uriașă speranță, însoțită de un la fel de mare sentiment al răspunderii. Eram inevitabil apăsați de îndoiala ” vom fi capabili de o mare schimbare spre binele țării și românilor? ” 

În politica românească, în numai 10 sau 15 ani am trecut din teritoriul în care predomina sentimentul răspunderii într-o zonă a ignoranței.  O mulțime de oameni ”noi” în politică au un singur crez: cum să pună de partea lor cât mai multă putere pentru ei înșiși. Călăuza sentimentului național este aruncată de aceștia la ”coșul istoriei”. Dezvoltarea unor capacități economice naționale și politici de dezvoltare tehnologică prin care România să conteze în realitatea valorilor adăugate superioare, sunt cel mai adesea ignorate sau, mai rău, îngropate în stadiul de început. Ceea ce înregistrează acum statisticile europene este că valoarea adăugată în străinătate produselor exportate de România este printre cele mai ridicate din UE. Altfel spus rodul muncii românești se culege într-o mare măsură în afara țării.

Fără demnitate, supuși minciunii și întinăciunii, vom fi în primul rând țara europeană din care milioane de români ”se duc să măture străzile altora” în țările Occidentului, cum spunea Constantin Noica.

Cum să rămână aceste milioane să construiască, să producă alimente, să-și îngrijească copiii și vârstnicii în propria țară, fără un plan de dezvoltare ambițios și patriotic? 

Când românii nu sunt viețuitori în țara lor România, ci doar trecători în drum spre a-și oferi forța de muncă aiurea, abandonul politicii naționale este adevărata măsură a minciunii. Ignoranța și nepăsarea, care acum au ajuns să exprime  politica românească, au deschis totodată larg ușa unei vaste nostalgii, din păcate și aceasta ignorantă sau neinformată, pentru vremurile când România ”producea multe și era respectată în lume”, cât și unui sentiment tot mai puternic exprimat în cuvintele ”noi nu contăm deloc”; suntem la mâna celor care ne conduc din afară”. Repet: cât timp economia românească produce mult cu valoarea adăugată scăzută și importă produse cu valoare adăugată ridicată înseamnă că politica nu are șira spinării. Nu se ridică, nu stă drept ci este doar aplecată.

Minciuna și întinăciunea nu există pentru că le-ar fi impus ”străinii”. Există dintr-o pură ticăloșie neaoșă. 

Este necesar să semnalăm acum că în Germania zilelor noastre s-a produs o cotitură în viziunea politică, dar și în opinia publică. Germanii recunosc acum că Germania are nevoie de Europa, iar nu doar viceversa. Nu este vorba de generozitate; este vorba de un interes național german. ”Fără un transfer între Germania și vecinii săi din Europa de Sud, care se luptă (cu efectele economice extrem de dure ale pandemiei), la orizont se vede o mizerie politică” scria recent The Economist

Dacă Uniunea Europeană nu ar mai fi o ”mașină a convergenței” cu menirea de a răspândi prosperitatea, diferențele mari, cu vechi rădăcini, între țări europene bogate și sărace conduc ireversibil la slăbirea și probabil destrămarea acesteia. La începutul mileniului, PIB/capita în România reprezenta 7% din cel al Germaniei; în 2018 acesta a sărit spectaculos la 25,5%. În aceeași perioadă avem și exemple puternic negative. În Italia, în anul 2000, valoarea aceluiași indicator era cu 20% mai scăzută decât în Germania, iar în 2018 a căzut dramatic la -40%. Pentru italieni se pune serios întrebarea: ce rost are să fim în Uniunea Europeană? Așa se face că mișcările numite populiste din Italia au depășit categoric la ultimile alegeri partidele clasice care au dominat timp de peste 50 de ani scena politică. Este aproape sigur că UE, sub impulsul german, se îndreaptă spre politici de susținere substanțială a proiectelor de dezvoltare a țărilor membre ale Uniunii Europene.  

Cum vom profita noi de această masivă finanțare cu  politica împletită cu minciună și întinăciune sub care milioane de români trăiesc astăzi? Un singur răspuns: înlăturând-o! Jugul nu este pus pe grumazul românilor. Jugul este pus pe speranța lor de mai bine.