Vânzoleala stârnită de brusca descoperire a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) privind colaborarea guvernatorului Băncii Naționale a României cu Securitatea mi-a amintit două întâmplări.

Prima, mai veche, datează din timpul președinției lui Traian Băsescu. Nu rețin dacă se întâmpla în primul mandat sau în cel de al doilea. Scrisesem un articol în care îl atacam dur pe Băsescu și mă aflam în vizită la Sorin Roșca-Stănescu, care m-a surprins spunându-mi: "Să știi Eugen că acum va apărea un document semnat de tine, un angajament cu Securitatea și, când va ajunge la ziarul meu, eu va trebui să-l public!" Pe vremea aceea Roșca era încă patronul de la cotidianul "Ziua", unde eu am colaborat ani de zile. "Ai grijă, dragă Sorine, am replicat eu, să le spui să nu-mi greșească data nașterii așa cum au făcut cu angajamentul scris, chipurile, de Vadim Tudor." Despre ce i-am spus în continuare voi scrie altădată…

A doua întâmplare este recentă și strâns legată de conflictul deschis pe care îl am la Academia Română cu vicepreședintele Victor Voicu. În luna mai secretarul științific al Secției pentru Artă, Arhitectură și Audiovizual m-a anunțat că am primit pe adresa academiei un plic de la CNSAS. Am fost surprins că instituția respectivă nu mi-a adresat corespondența acasă, dar și mai surprins am fost când am citit că un jurnalist, "redactor-șef la publicația Cetățeanul.net," le-a cerut să fiu verificat în temeiul unor articole de OUG și ei au reluat procedura verificării mele. Nu ar fi pentru prima oară.

Am fost și ambassador, și candidat, și senator, deci super verificat de CNSAS în mai multe rânduri. Chiar în documentul respectiv mi se amintește că ultima lor adeverință, care se referea la necolaborarea mea cu Securitatea, datează din 2009. Ce m-a surprins, și mulți prieteni mi-au confirmat că nu este în regulă, a fost faptul că mi se cerea sa pun la dispoziția CNSAS copii după actul meu de identitate și cartea mea de muncă, dar și "un curriculum vitae amănunțit."

Solicitarea CNSAS a devenit și mai interesantă atunci când am aflat că președintele instituției, cel care a semnat scrisoarea adresată mie, este un domn pe nume Constantin Buchet, care este, în același timp, și cercetător științific principal II la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, unul dintre cele 50 de institute aflate sub "umbrela" Academiei Române. Gurile rele mi-au povestit apoi că domnul Buchet este puternic proptit de vicepreședintele Victor Voicu pentru a deveni directorul institutului atunci când va veni sorocul și Radu Ciuceanu, care are 92 de ani totuși, se va duce să se odihnească printre îngeri… Apropo de institut: preocupat, probabil, să-și salveze sediul, institutul a uitat că pe 23-24 iunie se împlinesc 70 de ani de la revolta anticomunistă a țăranilor din Vrancea pe care un alt general-maior, Nicolae Ceaușescu, a înnăbușit-o în sânge. 

Spre deosebire de Mugur Isărescu, care se presupune că ar fi avut contacte cu Securitatea pentru că a lucrat în timpul regimului comunist la Institutul pentru Economie Mondială, eu am fugit din România ceaușistă în 1967 și, înainte de asta, nu am semnat niciun angajament cu Securitatea. Coincidența însă este tulburătoare: cazul în care Mugur Isărescu, ce pare a fi ultimul adevărat Român aflat la guvernarea României, este împroșcat cu noroi într-un scandal izbucnit la comandă de la CNSAS și cazul meu, care am devenit brusc interesant pentru numita instituție tocmai acum, când s-a încins conflictul cu vicepreședintele Victor Voicu. Acesta parcă ar fi tras cu urechea la discuțiile șefilor lui și s-a gândit că ar fi o idee minunată să folosească CNSAS-ul în încercarea sa disperată de a mă intimida. În acest context mi-am amintit de fabula lui Esop: "Vulturul, corbul și păstorul"

"Din înaltul cerului, vulturul se repede și prinde în gheare un miel pe care îl ridică în văzduh. Corbul, martor la răpire și nepriceput în arta de a folosi ghearele, se repezi în spinarea unui berbec în lâna căruia se încâlci și zadarnic bătu din aripi pentru a se elibera. Păstorul, care văzuse întâmplarea din apropiere, prinse corbul, îi tăie vârful aripilor și îl duse acasă la copii. Când fiii îl întrebară ce pasăre era aceea, pastorul răspunse: "pentru mine este un simplu corb, dar el se crede vultur."

În viață am cunoscut personaje îndrăgostite visceral de putere. Iliescu a fost unul dintre ele, iar Victor Voicu este altul. Pe Băsescu nu l-am cunoscut personal, dar l-am studiat cu atenție. Asemenea indivizi iubesc puterea nu pentru binele pe care l-ar putea face, ci doar pentru a o exercita. Juisează numai la ideea că soarta unora depinde de bunăvoința lor. Spre deosebire de șefii lui sau de Iliescu și Băsescu, domnul general-maior în retragere, profesor universitar, doctor Victor Voicu este însă asemenea corbului din fabula lui Esop, altfel nu se explică faptul că s-a încăpățânat să candideze la funcția de vicepreședinte al Academiei Române în 2018, deși avea o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care îi interzicea ocuparea oricărei funcții publice până în 2021.

Eugen Mihăescu 

P.S.: Pentru a nu fi acuzat de rasism, am preferat traducerea lui Esop din limba franceză unde corbeau nu înseamnă neapărat corb - corvus corax, o pasăre nobilă și rară, ci, mai curând în acest caz, banala cioară - corvus frugilegus.

EM