Ultimele vești despre starea mezzosopranei din Iași. Suspans în aflarea adevărului

Ultimele vești despre starea mezzosopranei din Iași. Suspans în aflarea adevărului

Starea de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, din Iași, nu dă semne că s-ar ameliora, în ciuda procedurilor de recuperare neurologică.

Femeia, care a căzut pe scările casei sale în urmă cu mai bine de o lună, a fost transferată de la Spitalul de Neurologie, la Spitalul Clinic de Recuperare, unde urmează proceduri de recuperare neurologică. Surse din cadrul spitalului susțin că Maria Macsim Nicoară nu vorbește, încă, iar medicii sunt foarte rezervați în prognosticuri, apreciind că nu se știe dacă femeia va reuși să-și mai revină vreodată.

În seara de 9 mai, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a căzut pe scările casei sale, acoperite cu gresie, în timp ce ducea o farfurie de la mansardă la bucătăria amplasată la parte. În jurul orei 23.00, ea a fost găsită întinsă pe jos, de soțul ei, Constantin Nicoară, care a ajutat-o să meargă într-o cameră. Deși starea femeii se agrava, bărbatul nu a apelat la Ambulanță decât dimineață, în jurul orei 4.30.

Aflată în comă şi în stare critică, femeia a fost operată la Spitalul de Neurochirurgie unde a rămas internată până zilele trecute. Artista din Iași și-a revenit din starea de comă profundă la începutul acestei luni, însă starea ei de sănătate a rămas gravă, iar medicii o țin sub supraveghere.

În acest caz, poliția a demarat o anchetă urmând să stabilească dacă în acest caz a fost vorba de un accident sau de o tentativă de omor. Anchetatorii au ajuns la concluzia că Maria Macsim Nicoară a suferit leziunile severe care au trimis-o în stare critică la spital după ce a căzut pe scări însă nu se poate spune dacă soțul ei a împins-o sau dacă a căzut accidental.

Între mezzosporană şi soţul ei exista o diferenţă de vârstă de 10 ani.Potrivit presei din Iași, oamenii legii au aflat că soțul artistei ar fi avut o relaţie extraconjugală cu o femeie de vârsta lui, vânzătoare la un magazin, care dura de mai bine de un an. Soția sa știa despre această legătură și intenţiona să divorţeze.

Cei doi, Maria Macsim și Constantin Nicolară locuia împreună în aceeași casă, formal, deoarece dormeau separat, ea la mansardă, iar el la parter.

Se va afla adevărul! Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară va fi externată de la Neurochirurgie

Cazul mezzosopranei de la Iași se complică foarte tare! Anchetatorii au fost șocați să afle despre o nouă probă

 

Ne puteți urmări și pe Google News