Revine coșmarul în China? Sunt aproape 8,4 milioane de cazuri în întreaga lume

Revine coșmarul în China? Sunt aproape 8,4 milioane de cazuri în întreaga lume

Infecțiile cu coronavirus la nivel mondial au ajuns la 8.349.950 de cazuri, cu 448.959 de decese la nivel global, informează Johns Hopkins University în actualizarea sa continuă cu privire la răspândirea pandemiei, informează Rador care citează RAI NEWS.

Statele Unite sunt cea mai afectată țară, cu 2.163.290 de cazuri și 117.717 de decese. Epidemia continuă și în Brazilia, unde acum sunt 955.377 de infecții, cu 46.510 decese. Cea de-a treia țară cea mai afectată din punct de vedere al victimelor este Marea Britanie, cu 42.238 de decese și puțin peste 300.000 de cazuri de contaminare.

În ultimele 24 de ore, Statele Unite au înregistrat peste 24.000 de cazuri noi de coronavirus și 840 de noi decese. În plus, numărul infecțiilor crește în 21 din cele 50 de state, în special în sud și în vest. Cele mai alarmante state sunt Florida, Arizona și Texas, care miercuri au înregistrat cel mai mare număr de cazuri într-o singură, aproape 2.800 numai.

Astfel, America lui Trump depășește un record trist în pandemia de coronavirus: bilanțul morților, acum peste 117.000, l-a depășit și pe cel al victimelor americane ale Primului Război Mondial, care au fost 116.516.

Brazilia este țara cea mai afectată de COVID-19, după SUA. Cazurile confirmate sunt de aproape un milion (955.377), în timp ce decesele au ajuns la 46.510. Conform datelor publicate de Ministerul Sănătății din Brazilia, alte 32.188 de infecții noi și 1.269 de decese au fost înregistrate miercuri.

În America Latină, conform unei statistici efectuate de Agenția ANSA, rata de infectare din ultimele 24 de ore a crescut la 1.826.090 de cazuri, cu 86.252 de decese.

După Brazilia, sunt două națiuni din Anzi care nu reușesc să oprească răspândirea pandemiei. Peru, în primulrând, cu 240.908 de infecții și 7.257 de decese, și apoi Chile (220.628 și 3.615), care după înlocuirea ministrului sănătății caută o nouă strategie de eradicare a COVID-19.

India a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu COVID-19 de la începutul epidemiei, fiind detectate 12.881 de noi infecții și 336.946 cazuri în total, a relatat agenția de știri ANI, în urma anunțului făcut de Ministerul Sănătății din India.

Coșmarul COVID-19 revine în China

Beijingul, epicentrul noului focar, a ridicat nivelul de răspuns la situația de urgență sanitară de la 2 la 3, a făcut teste și a anulat peste 60% din zborurile comerciale. Potrivit "Global Times", ziarul oficial al Partidului Comunist, în ultimele 24 de ore, 1.255 de avioane au fost lăsate la sol către și dinspre cele două aeroporturi principale din Capitală.

Beijingul a luat, de asemenea, o serie de măsuri pentru a limita călătoriile în oraș și în afara orașului, pentru a încerca să limiteze imediat infecția care a dus la cel puțin 137 de noi infecții.

Ne puteți urmări și pe Google News