Legea Educației, în forma sa actuală, nu scoate monștri intoleranți: ea prevede valorile care trebuie date copiilor!

Legea Educației, în forma sa actuală, nu scoate monștri intoleranți: ea prevede valorile care trebuie date copiilor!

Referirile la identitatea de gen ce vor fi interzise în școlile și universitățile din România au iscat o dezbatere furtunoasă în România, mai ales după ce au fost votate în Senat. Un punct de vedere argumentat și interesant îl are fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației Naționale a comentat modificările aduse legii, care au provocat numeroase dezbateri și controverse. Senatorii au adoptat un proiect controversat potrivit căruia se modifică Legea Educației, astfel încât referirile la identitatea de gen vor fi interzise în școlile și universitățile din România. Amănunte AICI.

Daniel Funeriu:

"Având în vedere că nu suport dezinformarea și părerismul, iată câteva chestii spuse pe șleau despre povestea cu legea care spune că :

”în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, sunt interzise: (…) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”

1) Ce s-a interzis de fapt?

Spus simplu s-a interzis să se răspândească în mediul școlar ideea că dacă te-ai născut băiat s-ar putea să fii în sufletul tău fată și viceversa. S-a interzis posibilitatea ca cineva să spună copiilor la școală ”nu contează cu ce sex te-ai născut, întreabă-te dacă nu cumva în sufletul tău te simți de sex opus”. E OK să se interzică asta? Sunteți majori și vaccinați să judecați fiecare.

2) Universitățile, și nu numai, au sărit ca arse că ”trebuie să avem libertate absolută să predăm și studiem orice”.

Asta, evident, e o aberație. Sună bine, libertate academină sfântă, și toate astea. Da, e o crimă intelectuală să tai aripile libertății intelectuale. Dar realitatea e că, după ce s-a constatat potențialul criminal al unor chestii, azi, în Europa e interzis să studiezi o serie de lucruri (nu le enumăr aici pentru că roboții feisbuchiști ar putea să mă blocheze automat), sunt nenumărate cazuri de oameni dați afară pentru ”revizionism” și eu, unul, cred că e bine așa. E posibil ca ceea ce spune Mircea Miclea (”interzicând aceste discuții [...] le vor face mult mai atractive pentru adolescenți”) să fie adevărat, dar atunci asta e adevărat și pentru oricare din chestiile interzise deja. Spus simplu: nu putem utiliza argumentele selectiv, atunci când ne convin. Tot Mircea Miclea ne spune, și sunt de acord cu el că ”ceea ce trebuie împiedicat este prozelitismul”, or legea dată fix asta face.

3) E OK ca parlamentarii să spună ce se predă și ce nu se predă în școală?

Am spus clar că NU atunci când s-a votat legea cu educația sexuală și am spus-o de fiecare dată când parlamentari cu tot felul de idei crețe au vrut să bage câte ceva în programa școlară. M-am opus și lui Sever Voinescu, care îmi e prieten, când a vrut să bage prin lege etica. Da, să îi învățăm etică pe copii, dar nu prin lege.

4) Vă invit să citiți legea actuală, care în acest aspect e fix așa cum am dat-o. Veți vedea cât de bine a fost legea gândită.

Art. 3 ne spune deja, clar, că ideologizarea e interzisă în școli și că învățământul are o componentă legată de valorile culturale ale poporului român. Deci ăia care spun că școala îi pervertește pe copii sunt pe arătură, am avut eu grijă să nu fie așa.

Art. 3, lit. h: principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român;

Art. 3, lit. n: principiul libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice;

Art. 4 ne spune clar că trebuie ca școala să îi învețe pe copii să îi respecte și tolereze pe alții: am avut eu grijă să fie asta în lege:

Art. 4, lit. e: educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; Art. 4, lit f: cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural.

Art. 7, alin. 1 ne spune deja ce e interzis:

În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.

În concluzie: 1) cei care spun că nu parlamentarii trebuie să decidă prin lege ce să studieze și ce să nu studieze copiii au dreptate, dar atunci să le spună asta și celor care vor să bage obligativitatea (sau să elimine obligativitatea) orelor de educație sexuală.

2) Legea, în forma sa actuală, nu scoate monștri intoleranți: ea prevede valorile care trebuie date copiilor. Dacă nu sunteți mulțumiți de ceea ce produce școala, treaba voastră, dar vina nu e a legii. În consecință nu se poate rezolva prin modificarea legii.

3) Stați cu toții liniștiți: cei care vreți să le spuneți copiilor că indiferent de sexul biologic pot să se simtă ce vor ei, e treaba voastră, nimeni nu vă împiedică să o faceți acasă, să le arătați filme sau da rețete. Cei care nu vreți ca școala să le spună copiilor asta stați și voi liniștiți, ideologiile sunt deja interzise. Cei care vă dați de ceasul morții că ”nu e posibil să interzicem să studiem anumite chestii, pentru că știința e... știință”, vă rog eu, nu mai mințiți: știți bine că o groază de lucruri sunt interzise de la studiu sau predare și e foarte bine așa.

4) Nu mai scrieți tone de maculatură despre subiect fără să aveți habar despre ce vorbiți, că băgați inutil zâzanie în societate.

Hai, iubiți-vă între voi, e loc pe Pământ pentru toți. Nu mai hipersexualizați orice discuție, și nici nu băgați realități sub preș. Chill."

Ne puteți urmări și pe Google News