Evoluția coronavirusului în următoarele două luni. Ce scenarii avansează specialiștii

Evoluția coronavirusului în următoarele două luni. Ce scenarii avansează specialiștii

Un statistician și un medic epidemiolog au elaborat cinci scenarii posibile ale evoluției epidemiei de coronavirus în România, pentru următoarele două luni.

În cazul cel mai pesimist, la jumătatea lunii august vom înregistra aproximativ 2.629 de cazuri zilnice de îmbolnăvire și 1.428 de pacienți la terapie intensivă. În situația cea mai optimistă vor fi 20 de cazuri noi depistate zilnic, iar 32 de pacienți vor fi internați la terapie intensivă

Cele cinci scenarii sunt incluse într-un studiu, „Tendințe în mobilitate și transmiterea SARS-COV2 în Romania și țările vecine”, realizat de doctoral Emilian Popovici, vicepreședinte al Societății Române de Epidemiologie și statisticianul Valentin Pârvu. Analiza celor doi se bazează pe evoluția epidemiei de coronavirus, iar proiecțiile propuse au în vedere a doua jumătate a lunii august. Scenariile țin cont de indicii de reproducție luați în calcul.

În primele două scenarii (1 și 2), optimiste, au fost luate în calcul un indice de reproducție de 0,8 și respectiv 0,9. Potrivit datelor publicate de cei doi, într-o astfel de situație, pe timpul verii un număr de 10 pacienți infectează în medie alți 8 sau 9 pacienți în aproximativ 5 zile. Epidemia este în scăderea, iar în jurul datei de 14 august vom ajunge la 32-84 de cazuri la ATI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scenariu 3, care prevede o rată de transmisibilitate a bolii de 1 este similar cu situația înregistrată în luna aprilie. Numărul de îmbolnăviri zilnice rămâne constant, iar situația nu se schimbă, raportat la cea din prezent.

În scenariile cele mai pesimiste, 4 și 5, indicii de reproducție sunt cele mai mari, 1,1 și 1,2. Luând în considerare un indice de reproducție de 1,2, pe timpul verii un număr de 10 pacienți infectați vor infecta alți 12 pacienți, în aproximativ 5 zile și, astfel, pornind de la aceștia, cu un număr de reproducție de 1.2, în jurul datei de 14 august vom avea în jur de 2.629 îmbolnăviri noi pe zi. Dacă se vor atinge 2.629 cazuri noi pe zi, serviciile de terapie intensivă vor fi depășite, cu 1.428 de potențiali pacienți.

La un indice de reproducție de 1.1, în jurul datei de 14 august se așteaptă la sub 1.000 de cazuri zilnice, cu aproximativ 561 pacienți internați în serviciile de terapie intensivă.

Ce recomandă autorii studiului

Având în vedere progresul epidemiei în România, precum și în țările vecine, autorii cercetării fac următoarele recomandări:

Evaluarea atentă a măsurilor de relaxare și implementarea lor numai în funcție de evoluția indicatorilor inregistrați.

Verificarea permanentă și cât mai extinsă de către autorități a modului în care populația respectă măsurile recomandate.

Informarea permanentă clară și pe înțeles a populației cu privire la evoluția pandemiei și cu privire la măsurile care trebuiesc luate de către aceasta

Contracararea eficientă a tuturor acțiunilor demobilizatoare și de dezinformare întreprinse de către diverse grupuri sau persoane publice în special cu luarea împotriva acestora a măsurilor legale acolo unde este cazul.

Situația reală din România. Câți oameni mor din 100 de infectați cu coronavirus. Raed Arafat, declarații șocante

Un mare epidemiolog din România trage semnalul de alarmă! Ce variante avem?