De astăzi, am intrat în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care durează până la 29 iunie. Tot azi prăznuim doi mari intelectuali ai Bisericii, pe Fericiții Augustin și Ieronim.

Fericitul Augustin s-a născut în 13 noiembrie 354 în orașul Tagaste din Numidia (Africa de Nord) într-o familie modestă. Tatăl său, Patriciu, a fost păgân. Monica, mama lui, a fost creștină din naștere.

Fericitul Augustin a studiat științele vremii. La 24 aprilie (în Sâmbăta cea Mare), anul 387, a primit sfântul botez.

În anul următor a stat la Cartagina la prietenul său, avocatul creștin Inochentie, apoi s-a retras la țară unde a rămas trei ani la ferma unui prieten al său din Cassiciacum.

După ce și-a dăruit toată averea bisericii din Targaste, a înființat la Ipone (Hippo) o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Acestea din urmă, pusă sub cârmuirea duhovnicească a sorei sale, cu același fel de viață monahală.

„Regulile” Fericitului Augustin au avut o mare influență asupra monahismului din apus. La cererea credincioșilor, bătrânul episcop Valeriu l-a hirotonit preot în anul 391.

În anul 395, a fost sfințit episcop și rânduit ca ajutor al lui Valeriu.

Din anul 396, a rămas singur episcop al Iponiei, până la 28 august, când a trecut la cele veșnice.

În anul 410, Alaric, regele vizigoților a jefuit Roma. Păgânii au pus această nefericită întâmplare pe seama creștinilor. Atunci Augustin a scris însemnata lucrare „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu).

Fericitul Augustin s-a mutat la Domnul la 28 august 430.

În anul 486, Papa Fulgentiu i-a adus moaștele în Sardinia; în secolul al VII-lea, Liuprand, regele longobarzilor le-a mutat în Biserica Sfântul Petru din Pavia (Italia).

La 25 octombrie 1842, Papa Grigore al XVI-lea a dăruit o parte din ele episcopiei catolice din Alger.

Fericitul Ieronim este considerat primul mare cărturar de limba latină într-o vreme când greaca domina cultural și bisericește aproape tot Imperiul Roman.

Ieronim s-a născut în anul 340 în localitatea Stridonius din nordul Italiei. A fost botezat la vârsta de 20 de ani, iar tatăl său i-a oferit o educație aleasă.

A studia și la Roma, unde a învățat greaca, apoi în Galia, la Trier. În anul 373 a întreprins o adevărată expediție de cunoaștere în Răsăritul creștin prin Tracia, Asia Mică și Locurile Sfinte.

În Antiohia a suferit de o boală și a făgăduit că, dacă se va vindeca, va deveni monah. Acest lucru s-a întâmplat, iar Ieronim și-a împlinit făgăduința.

Din Antiohia a plecat în pustiul sirian, unde a trăit foarte auster, cu hrană puțină în arșița deșertului. Acolo a învățat singur limba ebraică.

În anul 37,8 a primit darul preoției și de atunci a avut o relație specială cu Sfântul Grigorie Teologul, care era arhiepiscop al Constantinopolului.

A cunoscut gândirea teologică a marelui capadocian, operele Sfântului Grigorie de Nyssa, dar și lucrările exegetice ale lui Origen, care îl va influența într-un mod decisiv.

De la Origen, Fericitul Ieronim a căpătat un anumit pesimism și o concepție proprie în ceea ce privește păcatul și mântuirea, pe care le prezenta într-o terminologie juridică.

La insistențele papei Damasus, s-a întors la Roma dedicându-se studierii și traducerii Bibliei. Pe baza Septuagintei și a Bibliei în limba greacă, el a oferit o traducere a Vechiului și Noului Testament în limba latină, denumită Vulgata.

Fire austeră, Ieronim predica tuturor despre valorile evanghelice care trebuie urmate: o viață simplă, rugăciune, ferirea de păcate, altruismul, dedicarea vieții Bisericii și lui Dumnezeu.

Ieronim a fost un aspru dușman al vieții luxoase, al nedreptății și al păcatelor.

După moartea papei Damasus, s-a retras în Răsărit, unde și-a petrecut ultimii 34 de ani cu studierea Bibliei și redactarea operei sale, dar și în rugăciune și viață ascetică.

În anul 420, în apropierea Betleemului, Fericitul Ieronim a trecut la cele veșnice.