Postul începe cu doi intelectuali fericiți – Calendar creștin ortodox: 15 iunie

Postul începe cu doi intelectuali fericiți – Calendar creștin ortodox: 15 iunie

De astăzi, am intrat în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care durează până la 29 iunie. Tot azi prăznuim doi mari intelectuali ai Bisericii, pe Fericiții Augustin și Ieronim.

Fericitul Augustin s-a născut în 13 noiembrie 354 în orașul Tagaste din Numidia (Africa de Nord) într-o familie modestă. Tatăl său, Patriciu, a fost păgân. Monica, mama lui, a fost creștină din naștere.

Fericitul Augustin a studiat științele vremii. La 24 aprilie (în Sâmbăta cea Mare), anul 387, a primit sfântul botez.

În anul următor a stat la Cartagina la prietenul său, avocatul creștin Inochentie, apoi s-a retras la țară unde a rămas trei ani la ferma unui prieten al său din Cassiciacum.

După ce și-a dăruit toată averea bisericii din Targaste, a înființat la Ipone (Hippo) o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Acestea din urmă, pusă sub cârmuirea duhovnicească a sorei sale, cu același fel de viață monahală.

„Regulile” Fericitului Augustin au avut o mare influență asupra monahismului din apus. La cererea credincioșilor, bătrânul episcop Valeriu l-a hirotonit preot în anul 391.

În anul 395, a fost sfințit episcop și rânduit ca ajutor al lui Valeriu.

Din anul 396, a rămas singur episcop al Iponiei, până la 28 august, când a trecut la cele veșnice.

În anul 410, Alaric, regele vizigoților a jefuit Roma. Păgânii au pus această nefericită întâmplare pe seama creștinilor. Atunci Augustin a scris însemnata lucrare „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu).

Fericitul Augustin s-a mutat la Domnul la 28 august 430.

În anul 486, Papa Fulgentiu i-a adus moaștele în Sardinia; în secolul al VII-lea, Liuprand, regele longobarzilor le-a mutat în Biserica Sfântul Petru din Pavia (Italia).

La 25 octombrie 1842, Papa Grigore al XVI-lea a dăruit o parte din ele episcopiei catolice din Alger.

Fericitul Ieronim este considerat primul mare cărturar de limba latină într-o vreme când greaca domina cultural și bisericește aproape tot Imperiul Roman.

Ieronim s-a născut în anul 340 în localitatea Stridonius din nordul Italiei. A fost botezat la vârsta de 20 de ani, iar tatăl său i-a oferit o educație aleasă.

A studia și la Roma, unde a învățat greaca, apoi în Galia, la Trier. În anul 373 a întreprins o adevărată expediție de cunoaștere în Răsăritul creștin prin Tracia, Asia Mică și Locurile Sfinte.

În Antiohia a suferit de o boală și a făgăduit că, dacă se va vindeca, va deveni monah. Acest lucru s-a întâmplat, iar Ieronim și-a împlinit făgăduința.

Din Antiohia a plecat în pustiul sirian, unde a trăit foarte auster, cu hrană puțină în arșița deșertului. Acolo a învățat singur limba ebraică.

În anul 37,8 a primit darul preoției și de atunci a avut o relație specială cu Sfântul Grigorie Teologul, care era arhiepiscop al Constantinopolului.

A cunoscut gândirea teologică a marelui capadocian, operele Sfântului Grigorie de Nyssa, dar și lucrările exegetice ale lui Origen, care îl va influența într-un mod decisiv.

De la Origen, Fericitul Ieronim a căpătat un anumit pesimism și o concepție proprie în ceea ce privește păcatul și mântuirea, pe care le prezenta într-o terminologie juridică.

La insistențele papei Damasus, s-a întors la Roma dedicându-se studierii și traducerii Bibliei. Pe baza Septuagintei și a Bibliei în limba greacă, el a oferit o traducere a Vechiului și Noului Testament în limba latină, denumită Vulgata.

Fire austeră, Ieronim predica tuturor despre valorile evanghelice care trebuie urmate: o viață simplă, rugăciune, ferirea de păcate, altruismul, dedicarea vieții Bisericii și lui Dumnezeu.

Ieronim a fost un aspru dușman al vieții luxoase, al nedreptății și al păcatelor.

După moartea papei Damasus, s-a retras în Răsărit, unde și-a petrecut ultimii 34 de ani cu studierea Bibliei și redactarea operei sale, dar și în rugăciune și viață ascetică.

În anul 420, în apropierea Betleemului, Fericitul Ieronim a trecut la cele veșnice.

Ne puteți urmări și pe Google News