Premieră: UE acuză China de „fake news”. Dar cu mănuși, să nu o supere
- Adrian Pătrușcă
- 13 iunie 2020, 11:18
Comisia Europeană a apreciat că Beijingul duce o campanie de dezinformare în legătură cu COVID-19 în Europa. Aceste afirmații sunt fără precedent la Bruxelles.
Vicepreședinta Comisiei, Vera Jurova, și șeful diplomației europene, Josep Borrell, au prezentat un comunicat intitulat „Combaterea dezinformării legate de COVID-19”, în care sunt pomenite explicit numele Chinei și Rusiei, ca difuzoare de știri false.
„Actori străini sau anumite țări terțe, în special Rusia și China, s-au angajat în operațiuni de influență cu ținte precise și în campanii de dezinformare legate de pandemia de coronavirus din Europa și din lume”, se arată în document, potrivit Euractiv.
Acești actori încearcă să „învenineze dezbaterea democratică, să exacerbeze polarizarea socială și să își amelioreze propria imagine în contextul COVID-19”, mai spune comunicatul Comisiei Europene.
Astfel, aceste intoxicări pot îmbrăca forma unor sfaturi eronate, potrivit cărora „consumul apei clorinate sau al alcoolului ar putea vindeca de coronavirus”, de exemplu, sau teorii ale conspirației, care susțin, între altele, că COVID-19 ar fi „o infecție creată de elitele mondiale pentru a reduce creșterea demografică”.
Într-o conferință de presă, organizată marți, Vera Jurova a explicat poziția Comisiei față de China:
„Pentru prima dată am decis să nominalizăm China în raportul nostru. Sunt fericită că am făcut-o, deoarece, dacă avem dovezi, trebuie să le facem publice. Este momentul să spunem adevărul.”
Întrebată de Euractiv despre ce dovezi are în posesie, sau dacă operațiunea de dezinformare a Chinei reprezintă o inițiativă guvernamentală, așa cum se întâmplă în Rusia, Comisia nu a răspuns.
Divizia de Analiză Strategică a Comunicațiilor și de Informații din cadrul Serviciului European de Acțiuni Externe (SEAE) este cea care se ocupă în general de analizarea dezinformărilor provenind din Rusia și de impactul acestora asupra țărilor membre UE.
Recent, SEAE a făcut obiectul unui scandal, atunci când presa a relatat că instituția și-a edulcorat alegațiile împotriva Chinei, la presiunile Beijingului, o informație pe care SEAE s-a grăbit să o dezmintă.
Anumiți funcționari chinezi ar fi fost avertizați despre scurgerea în presă a unei prime versiuni a raportului, în care UE acuzat direct China de dezinformare.
Pe 24 aprilie, SEAE și-a prezentat în sfârșit a doua versiune a raportului, în care continua să acuze China, dar într-o manieră mai subtilă.
Ulterior, Josep Borrell a recunoscut că unii funcționari chinezi și-au „exprimat îngrijorarea lor” față de primul document care a ajuns la presă.
Administrația Trump a acuzat China că a ascuns intenționat adevărul despre epidemia de COVID-19, fapt care a contribuit la agravarea acesteia și a împiedicat țările lumii să ia măsurile necesare din vreme. De asemenea, Statele Unite au acuzat regimul de la Beijing că virusul a fost creat în laboratorul de virologie de la Wuhan.
Uniunea Europeană s-a ferit diplomatic să acuze China, nedorind să se amestece în războiul dintre Washington și Beijing. De remarcat că și în prezentul raport, Bruxellesul nu acuză China de ascunderea unor informații vitale despre epidemie ci de „fake news” relativ minore.