Ce a făcut iubitul Adrianei Bahmuțeanu după ce a ieșit din carantină
- Feri Predescu
- 10 iunie 2020, 19:21
După două săptămâni de izolare la Centrul de carantină Techirghiol, unde a ajuns după ce a fost ridicat de polițiști dintr-un cartier din Constanța, îndrăgitul cântăreț grec Nikos Papadopoulos a fost ”eliberat” și a plecat spre București pentru a-și vedea iubita, pe Adriana Bahmțeanu.
În urmă cu două săptămâni, Adriana Bahmuțeanu se plângea, pe diverse canale TV, că iubitul ei, Nikos, a fost ”săltat de mascați” pe o stradă din Constanța și ”dus cu forța” la Centrul de carantină Techirghiol, deși artistul ar avea grave probleme de sănătate. Imaginile prezentate de poliție arătau însă că Nikos a fost legitimat și luat fără vreun scandal.
Astăzi, cântărețul a ieșit zâmbind din centrul de carantină. Nikos a declarat că pentru el au fost două săptămâni grele, mai ales că în acest interval și-a sărbătorit ziua de naștere la Urgența Spitalului Județean Constanța unde a fost transportat pentru că i se făcuse rău. Acum, necazurile au luat sfârșit.
Nikos a povestit că pentru el problemele au început la graniță, când nu a înțeles unde trebuie să stea în carantină. Venise din Grecia, cu mașina, iar la Giurgiu ar fi spus că urmează să ajungă în București pentru a preda autovehiculul și apoi va merge la Constanța unde deține un apartament într-un cartier rezidențial din nordul orașului. Documentul pe care l-a semnat era în limba română așa că nu ar fi înteles ce a semnat.
Ulterior, polițiștii din București l-au contactat și au aflat, chiar de la el, că a ajuns la Constanța. ”Nu-mi place ce mi s-a întâmplat, pentru că nu a fost vina mea, și am fost pus într-o situație foarte proastă. M-a sunat poliția din Constanta, m-au intrebat ce mai fac, au venit ca să ma verifice și au plecat. După 40 de minute s-au intors și m-au ridicat. În clipele acelea îmi venea să plâng, pentru că nu meritam așa ceva", a povestit Nikos, știind că trebuie să plăteacă, din banii lui, carantinarea.
Despre centrul de carantină Nikos are numai vorbe bune, personalul s-a purtat ireproșabil, însă izolarea a fost grea. A avut însă cu el instrumentul său muzical preferat, bouzouki, și l-a folosit din plin: ”Am avut instrumentul cu mine pentru că nu pot trai fără muzică. Iubesc muzica și sunt fericit pentru că fac și pe alții fericiți cu ea. I-am distrat pe ceilalți carantinați la Techirghiol. Au dansat în balcoane, au dansat in stradă”.
Solistul grec a plecat la București, să-și vadă iubita, pe celebra Adriana Bahmuțeanu. Pandemia i-a dat planurile peste cap și agenda de lucru trebuie reviziuit. ”Am o mulțime de petreceri devansate și reprogramate. Am și mult de lucru în studio, pentru că am niște idei noi acum", a declarat artistul grec.
Nikos Papadopoulos este un cunoscut cântăreț grec din Salonic, care în urmă cu 10 ani s-a stabilit la Constanța pentru a-și construi o carieră muzicală. Îndrăgostit de România, el a avut colaborării muzicale de succes cu Loredana, Dan Bittman, Bodo și a pus pe versuri grecești piese românești celebre.