Fals preot escroc! Deschide cartea şi are descântece știute doar de el. Ce spune BOR?

Fals preot escroc! Deschide cartea şi are descântece știute doar de el. Ce spune BOR?

Pe Facebook a devenit popular un profil în care un fals preot invită credincioşii să apeleze cu încredere la practica deschiderii Evangheliei pentru a-şi rezolva diferitele probleme personale. Mai mult, ca să convingă naivii, acesta și-a pus la profil poza Înaltpreasfințitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos și Agios Vlasios, teolog și ierarh grec, mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios al Bisericii Greciei.

În mesajul care sfidează normele limbii române - redat exact cum a fost publicat pe contul de Facebook - există multe promisiuni cu privire la schimbarea vieţilor celor năpăstuiţi.

Există şi un număr de contact, dar şi mai multe fotografii ale celui care încalcă intenţionat canoanele bisericeşti.

Poate după publicarea acestui text, organele abilitate vor lua măsuri cu privire la escrocul ce se află în spatele înşelătoriei care atrage mulţi oameni necăjiţi.

„CONTACT: 0790……

I.E. poată vedea in cartea sfânta Din trecut prezent si viitor pentru cei cu probleme si cei denadajduiti care si-au pierdut orice speranta in viața, aduce persoana iubita înapoi, dezleagă farmece și blesteme, impreuneaza familii dezbinate, aduce sortitul/sortita alături de tine, prin cele mai puternice ritualuri și descântece știute doar de el !

Apelati cu credința, sa fiți binecuvântați

CONTACT: 07900790……”, se arată pe o pagină de Facebook ce poartă numele respectivului preot.

Mai jos puteţi citi ce spune Biserica Ortodoxă Română despre această practică a deschiderii Evangheliei.

„Deschiderea Evangheliei – roșu sau negru?

Părintele Nicolae Necula afirmă următoarele: ‘Cât privește deschiderea cărții, deci a Sfintei Evanghelii, molitfelnicele și agheasmatarele mai vechi arată că se făcea de către preot, și nu de către bolnav, așa cum apare în ultimele ediții.

Dar nici unele, nici altele nu mai pomenesc nimic în afară de această deschidere. Inovația intervine când, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisă întâmplător și ținând seama de culoarea vinietelor.

Slujitorii încep să interpreteze, făcând preziceri sau dând pronosticuri pe care credincioșii le iau drept adevărate, având în vedere autoritatea morală duhovnicească și harică a preotului.

Se are în vedere, așa cum spuneam, culoarea vinietelor, adică dacă a ‘căzut’ pe roșu sau pe negru, culoarea roșie fiind un semn bun, iar cea neagră, semn rău’ (‘Tradiție și înnoire în slujirea liturgică’, vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, pp. 244-245).

Așadar, există anumiți credincioși care sunt preocupați de culoarea vinietelor mai mult decât de harul vindecător al lui Dumnezeu care se transmite prin Taina Maslului.

Punerea Evangheliei se transformă prin urmare într-un joc la ruletă. Ce va cădea: roșu sau negru?

Dacă pică roșu, viața merge în continuare, bolnavul se va vindeca, familia va fi fericită. Ce facem dacă apare culoarea neagră? Este semn rău, cine știe dacă va mai putea scăpa…

Cam astfel se desfășoară mental pentru un ‘(ne)credincios’ superstițios momentul punerii Evangheliei pe capul bolnavului.

Haideți să comparăm pentru un moment rațiunea acestui gest, un fapt evidențiat în articolul publicat anterior în cadrul acestei secțiuni.

Ce simbolizează punerea Evangheliei pe capul persoanei bolnave? Simbolizează mâna cea tare a lui Hristos și poruncile Sale care nu vor dispărea niciodată precum cuvintele noastre lipsite de orice conținut.

Bolnavul este pus sub protecția mâinii lui Hristos. Cine poate crede că, de fapt, culoarea la care se deschide Evanghelia are ceva în comun cu viitorul bolnavului în afara unui om lipsit de credință și separat de harul Duhului Sfânt?

Atitudinea preotului

Din păcate, uneori, chiar și preoții se lasă atrași în acest joc superstițios. Credincioșii de acest gen nu trebuie niciodată încurajați.

Ei trebuie îndrumați cu multă atenție și blândețe astfel încât să nu mai considere tot felul de gesturi drept semne profetice.

Există preoți care se grăbesc să scoată tot felul de interpretări legate fie de pasajul la care s-a deschis Sfânta Evanghelie, fie de culoarea vinietelor.

În acest caz, credincioșii sunt cei care trebuie să ia atitudine. Vom relata aici două cazuri menționate într-un studiu al părintelui Nichifor Todor (‘Taina Sfântului Maslu’, în ‘Mitropolia Ardealului’, 1988, nr. 4, p. 18).

În primul caz, un preot i-a oferit unei credincioase prezente la Taina Maslului capitolul și versetele care apăreau la pagina unde fusese deschisă Sfânta Evanghelie deasupra capului bolnavului.

Ea l-a întrebat dacă în afara pericopelor scripturistice auzite în cursul Tainei mai este nevoie de altceva, iar preotul a răspuns negativ.

În momentul res-pectiv, femeia i-a replicat că nu are nevoie de vreun adaos și că slujba în sine îi este suficientă.

În al doilea caz, o altă femeie a observat că preotul potrivea paginile Sfintei Evanghelii astfel încât să obțină o culoare pozitivă. Ea i-a atras atenția că nimeni nu are nevoie de acest gest.

Oamenii chiar pot să creadă în continuare că Dumnezeu este Cel care ridică și face viu sau Care hotărăște când fiecare dintre noi trebuie să treacă la cele veșnice.

Aceasta este credința pe care trebuie să o avem, nu să căutăm semne acolo unde nu este cazul.

Așadar, observăm că și credincioșii au datoria, atunci când este cazul, să atragă cu mult respect atenția preotului că nu sunt de acord cu superstiții neavenite.

Deși preoții sunt cei care trebuie să respecte în primul rând acest lucru, constatăm cu părere de rău că există cazuri în care atitudinea lor lasă de dorit.

Cuvântul lui Dumnezeu și ‘ghicirea’ în el

Așa cum observa părintele Vasile Răducă: ‘Sfânta Evanghelie în care se găsește consemnat Cuvântul, Logosul (deci un text rațional și logic) lui Dumnezeu, este redusă din lipsă de respect la dimensiunile ghiocului (cuvântul ‘ghioc’ înseamnă în japoneză ‘a ghici’, ‘ghicitoare’).

Și aceasta pentru că unii preoți (…) uită spre nefericirea lor eternă ceea ce a hotărât Dumnezeu odinioară pentru regele evreilor Saul când a mers la vrăjitoarea din Endor (I Regi, 28) neglijând măsurile pe care Biserica le-a luat dintotdeauna împotriva celor care practicau magia, descântecul, ghicitul și vrăjitoria’ (‘Taina Sfântului Maslu în viața creștinului’, în: ‘B.O.R.’, 1989, nr. 7-10, pp. 186-187).

Așadar, tentația de a ghici viitorul bolnavului se transformă într-o veritabilă insultă la adresa Cuvântului lui Dumnezeu cuprins în Sfânta Evanghelie.

De la vrăjitoare și ghicitoare ne putem aștepta la astfel de gesturi, deși ele nu apelează la Evanghelie pentru a-și manifesta ‘darurile’.

De la un preot care Îl slujește pe Hristos și de la un credincios care crede în El nu ne putem aștepta însă niciodată la un astfel de comportament neavenit.

Cuvântul lui Dumnezeu pune mâna Sa cea tare asupra bolnavului pentru a-l întări fie spre vindecare, fie spre pregătirea de dinaintea morții.

Oricare va fi calea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o, un creștin va fi întotdeauna încrezător că este cea potrivită pentru el.

Nu are de ce să caute inutil semne și mai ales în Sfânta Evanghelie. De asemenea, un preot pregătit să împlinească voia lui Dumnezeu nu va ține niciodată cont de manifestările superstițioase ale unor pseudo-credincioși.

Reamintim aici că, la bază, termenul de ‘pseudo’ înseamnă ‘mincinos’. Credincioșii care respectă superstițiile în detrimentul credinței lor sunt niște credincioși falși, mincinoși, care îi mint pe cei din jur câștigându-le încrederea în practicile lor necuvenite și se mint și pe ei înșiși că Îl slujesc în realitate pe Dumnezeu.

Cât despre preoții care fac acest lucru, ei se dovedesc fie slabi și îngăduitori față de niște lucruri care ar trebui criticate pe față, fie, la fel, persoane care se află departe de Dumnezeul cel adevărat.

Să nu uităm că lucrul cel mai trist pe care îl putem vedea este ‘o minte aflată departe de Dumnezeu care vorbește despre El’ (Sfântul Diadoh al Foticeii).

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 2 august 2012)” se arată pe basilica.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News