Descoperire tragică într-o casă incendiată din județul Constanța. Pompierii au rămas fără glas

Descoperire tragică într-o casă incendiată din județul Constanța. Pompierii au rămas fără glas

Pompierii chemați să stingă un incendiu care a izbuncit într-o casă dintr-o comună constățeană au făcut o descoperire macabră. După stingerea flăcărilor, ei au găsit în locuință cadavrul unei fetițe de patru ani care, se pare, a rămas blocată în interior.

O fetiță de patru ani a murit, într-un incendiu declanșat, sâmbătă, într-o casă din comuna Vlahi, județul Constanța. Fetița locuia cu familia în casa care a luat foc și, se pare, a rămas blocată în interior, astfel că nu a mai putut fi salvată.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU Constanța, incendiul din comuna Vlahi s-a manifestat într-o primă fază la o anexă a gospodăriei, după care s-a extins și asupra casei în care se afla copilul.

Pompierii militari de la ISU Dobrogea au intervint pentru lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere, cu un echipaj SMURD din cadrul detașamentului Cernavodă care să acorde primul ajutor eventualelor victime și cu unul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Militarii au încercat, să localizeze incendiul ca să poată pătrunde înăuntru, însă după ce au reușit să stingă flăcările, în locuință a fost găsită decedată fetița de patru ani.

„Am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă, în Vlahi. Intervin pentru lichidarea incendiului 2 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD din cadrul detașamentului Cernavodă și în sprijin SVSU și un echipaj SAJ. Din primele informatii, de la o anexă de vară, incendiul s-a propagat la casă. Din primele informații, un copil ar fi rămas în interior. Colegii mei încearcă să localizeze incendiul pentru a putea pătrunde înăuntru. Din păcate, în interiorul anexei a fost găsită o fetiță, în vârstă de aproape 4 ani, decedată”, a informat ISU Constanţa, într-o informare pentru presă.

La fața locului au sosit și polițiștii din care au demarat o anchetă urmând să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. Deocamdată pompierii nu au putut să se pronunțe în legătură cu cauzele izbucnirii incendiului. De asemenea, ei nu au reușit să spună dacă fetița era sau nu supravegheată în momentul în care casa a fost cuprinsă de flăcări.

Ne puteți urmări și pe Google News