„Smulgea carnea de pe ea cu mâinile goale”. Motivul pentru care tânărul și-a mâncat bunica
- Georgeta Petrovici
- 6 iunie 2020, 10:42
De ce ți-ai mânca bunica – aceasta e întrebarea polițiștilor americani ce anchetează recentul act de canibalism la care au fost chemați să intervină, în Richmond, California.Un bărbat şi-a ucis bunica iar apoi a mâncat-o - fiind găsit de mătușa sa, în timp ce o devora pe bătrână.
Americanul Dwayne Wallick, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit “smulgând carnea bunicii sale de 90 de ani cu mâinile goale” şi mâncând-o, acoperit cu sânge, potrivit poliţiei din Richmond, California. Oamenii legii au fost chemaţi de mătuşa lui, care a descoperit ororile atunci când a ajuns acasă la mama ei, pe care intenționa să o viziteze.
Și polițiștii care au intervenit au fost în stare de șoc. ”Am văzut tot. În 26 de ani de când lucrez în poliție nu am văzut niciodată o scenă a unei crime așa de grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Richmond, sergentul Aaron Pomeroy. Fără să pară a sesiza că în locuință a ajuns mătușa sa, și mai apoi, oamenii legii, Wallick a continuat actul de canibalism de o violență ieșită din comun. A fost nevoie de patru oameni ai legii pentru a-l imobiliza.
Conform LA Times, Wallick şi-a omorât bunica folosind un instrument de spart gheaţa, după care s-a năpustit asupra ei, și, cu mâinile goale, a început să îi smulgă carnea de pe corp și să o mănânce. Bărbatul nu era cunoscut cu afecțiuni psihice, iar poliția suspectează că, cel mai probabil, acesta se afla sub influenţa unui drog sintetic extrem de puternic și de periculos.
Dwayne Wallick trăia cu bunica sa, fiind cel care avea grijă de bătrâna nonagenară. Potrivit fiicei acesteia, femeia era încă activă, iar familia considera că mai avea mulți ani de trăit. Singura problemă a bătrânei era că începuse să o lase vederea.
Imediat după ce a fost reținut de polițiști, criminalul canibal a fost internat într-un spital, unde i s-au prelevat probe biologice pentru a se stabili dacă era sub influența unor substanțe psihoactive. El urmează să fie investigat și din punct de vedere psihiatric, și abia ulterior se va decide o măsură de arest.
Sursa foto: Richmond Police