Europa se redeschide după restricții și luni de carantină

Europa se redeschide după restricții și luni de carantină

În mai toate țările Europei , după lunile de carantină și măsurile restrictive, autoritățile au început să relaxeze măsurile impuse din cauza pandemiei. În Franţa s-au deschis parcurile, în Italia, plajele îşi aşteaptă clienţii, în Germania, parcurile de distracţii își reiau activitatea, iar în Bosnia se redeschid cinematografele.

Parcurile și grădinile publice din Franța s-au redeschis în acest weekend, după o pauză îndelungată din cauza pandemiei de COVID-19. Hexagonul întră astfel în cea de-a două etapă de relaxare a restricțiilor.

Anne Hidalgo, primarul Parisului,  adeclarat că ”în acest weekend, cred că mulți parizieni, copii și totodată oameni în vârstă, sunt fericiți să revină în sfârșit în acest loc minunat”.

Totuși, anumite reguli rămân în vigoare. Plimbăreții trebuie să mențină distanța socială şi, deși măștile nu sunt obligatorii, autoritățile le recomandă oamenilor să le poarte.

De săptămâna viitoare, în Hexagon se vor redeschide toate școlile și colegiile, barurile, cafenelele și restaurantele, mai puțin cele din regiunea Île de France, unde doar terasele vor putea primi clienți.

Și pe Riviera Italiană bate briza schimbării. Dar accesul pe plajele publice se va face în condiții diferite față de anii trecuți și asta pentru că autoritățile vor să împiedice apariția unor noi focare de coronavirus.

Valentina Ghio, primar Sestri Levante: „Locurile disponibile pe plajă sunt marcate cu perne umplute cu nisip care formează un pătrat în interiorul căruia pot sta familii de maximum patru persoane. Apoi, am alocat o zonă în apropierea bărcilor, unde persoanele care vin singure pot sta păstrând o distanță de un metru față de ceilalți”.

În Sestri Levante, un cochet orășel de coastă aflat în apropiere de Cinque Terre, o companie locală a pus la punct o pagină de internet, unde oamenii pot află dacă pe plajă mai sunt locuri disponibile. În plus, pentru a asigura respectarea distanțării fizice, accesul în zonă este monitorizat de agenți de pază.

Ne puteți urmări și pe Google News