În ce condiții vom putea merge la plajă din 1 iunie. Guvernul lucrează la actele normative

În ce condiții vom putea merge la plajă din 1 iunie. Guvernul lucrează la actele normative

Plajele vor fi deschise, însă numai în anumite condiții, cu respectarea numitor reglementări care vor fi elaborate de ministerul Mediului, cel al Internelor și cel Sănătății.

„Una dintre cele mai importante măsuri este eliminarea declaraţiei pentru părăsirea localităţii. Practic, va permite deplasarea în afara localităţii fără să existe teama oamenilor că trebuie să completeze această declaraţie pe proprie răspundere. De asemenea, sunt şi alte măsuri care sunt convins că au fost prezentate de preşedinte, cum sunt deschiderea teraselor, posibilitatea de organizare de spectacole în aer liber, posibilitatea de organizare de competiţii, tot în aer liber'', a spus premierul Orban.

 

,,Vedeţi foarte bine că, practic, ridicăm restricţiile unde riscul epidemiologic este mic şi unde riscul de infectare a oamenilor care participă la diferitele activităţi este relativ nul”, a mai spus Orban.

Premierul a adăugat că şi plajele vor fi deschise, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte.

„ Va trebui ca până la data de 1 iunie, Ministerul Mediului, prin Apele Române, care administrează plajele, Ministerul de Interne, care trebuie să asigure implementarea măsurilor, şi Ministerul Sănătăţii vor emite un ordin comun privitor la regulile de protecţie sanitară”, a precizat premierul Ludovic Orban.

Pe lângă accesul la plajă, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat și alte măsuri de relaxare, începând cu data de 1 iunie, precum redeschiderea teraselor, reluarea transportului internaţional şi a deplasărilor în afara localităţii fără declaraţie, posibilitatea organizării de spectacole şi de competiţii sportive în aer liber.

Președintele a făcut aceste anunțuri într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul unei şedinţe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19. Iohannis a atras însă atenţia asupra faptului că nu s-a înregistrat o scădere semnificativă a noilor cazuri de infectare cu COVID-19.