Nastratin Hogea, pilde pentru vremea pandemiei.  HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Nastratin Hogea, pilde pentru vremea pandemiei.  HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Problemele, lipsa de comunicare, lipsa de socializare, frustrările cauzate de dictatura sanitară încep să te îngrijoreze astăzi. Nu exagera neplăcerile, continuă cu optimism, adu-ţi aminte şi de lucrurile bune.

Nastratin Hogea, pilde pentru vremea pandemiei.  HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

 

Pe 27 mai s-au născut Isadora Duncan, Dashiel Hammett, Henry Kissinger, Cristopher Lee, Louis Ferdinand Celine, Emil Isac, Alexandru Voevidca, Constantin Ionescu-Vovu, Medeea Marinescu.

 

Nimic în ”Kalendar”. Sfinții Eladie, Terapont și Ioan Rusul. Dezlegare la pește. Odovania praznicului Învierii Domnului.

Însă, în calendarul creştin-ortodox fix, este pomenit, printre alţi sfinţişori, soldatul Iuliu sau Iulius, veteranul. Lasat la vatră în Durostor, în Moesia Inferioară, cam pe la noi, pe aici, prin Dobrogea de astăzi. De altfel, în calendarul creştin ortodox ieftin pe care îl am, numele lui este cu litere bold, ceea ce se înseamnă că este considerat de BOR un Sfânt român, sau protoromân.

Scurtat de cap, pe la început de secol IV, pentru că nu a vrut să respecte legea de pe atunci, să proslăvească pe împărat, mărturisind că este creştin şi că nu poate venera doi zei! Mai tot calendarul creştin fix este plin de astfel de martiri, spre buna aducere aminte şi exemplu. Se pune întrebarea, sanctificarea celor care nu au respectat legea, la un moment dat, este un bun exemplu? Sigur că da, din punct de vedere creștin, deaorece chiar Întemeietorul religiei, Învățătorul, Iisus, Mesia, a fost condamnat la moarte pentru nerespectarea legii! Deci, dacă nu respecți legea, ești un bun creștin, conform logicii elementare aristotelice!

Este un sofism, tare mă tem că nu puteți să spuneți milițianului care v-a prins în plină dictatură, că ați călcat legea coronaVISULUI, pentru că îl urmați pe Iisus, pentru că sunteți un bun creștin!

 

În Centrala de Externe mi se spunea Nastratin Hogea. Așa m-a botezat Corneliu Mănescu, în anul 1970, când i-am povestit cu amănunte hilare și în general, cu mult umor, de cum mă achitasem de mica misiune pe care mi-o dăduse la Paris. Să duc niște documente de la ambasada noastră la o altă ambasadă, o afacere urâtă de tot, cu o avere imensă, un testament și un stat din Orientul Apropiat. Și așa mi-a rămas numele, Nastratin. Culmea a fost când o secretară foarte frumoasă... și atât, mi-a spus: ”Tovarășe Nastratin, vă rog să vă grăbiți, tovarășul ministru vă așteaptă și a întrebat de două ori dacă ați venit!”

 

Așa că o să vă spun două pilde cu Nastratin Hogea, pilde din vremea asta de pandemie, pentru că Nastratin Hogea este nemuritor și etern.

 

Nastratin Hogea era și este, în orașul lui, un model de civism și morală. Ba este și consilier municipal. În vremea asta de pandemie, poartă o măscuță cocheta, neagră, făcută din pânză de in, de către frumoasa lui soție, Leila. Împodobită cu o danteluță frumoasă, dar masculină, fără multe modele. Pe lângă măscuța neagră, Nastratin avea întotdeauna cu el o carte. Acum trebuie să facem o paranteză și să vă spun că treizeci de națiuni și patru religii mari își dispută dreptul de a-l avea pe Nastratin Hogea ca unul de al lor. Așa că nu știm ce era cartea pe care o purta Nastratin - Biblia, Coranul, Zand-Avesta, sau Învățătura lui Buddha? Dar știm ce a răspuns primarului când a fost întrebat de ce poartă mereu cartea sfântă cu el. ”Păi, măscuța asta este pentru coronavirus, iar cartea aceasta sfântă pentru virusul omorului, bacilul hoției, spirocheta desfânării, bacteria minciunii și pentru mulți alți microbi ai spiritului!”

 

Nastratin era bine cunoscut de toată lumea, toți doreau să-l întâlnească și să-i spună bună ziua. Dar Nastratin Hogea ocolea cu luare aminte aga, ipistatul, polițistul orașului Konya, în Turcia, pentru că acolo se petrece acțiunea. Astăzi așa, mâine la fel, până când polițistul nu mai rabdă și îi ține calea lui Nastratin: ”Înțeleptule hagi, de ce mă ocolești, ce ai cu mine, oare ai făcut ceva rău de te ferești de mine?” ”Nu, Doamne ferește, dar în țara asta este o dictatură în care sunt amendați oamenii nevinovați, așa că este mai bine să nu fiu sub ochiul tău!” a spus Nastratin și avea dreptate, pentru mai multe țări, nu numai pentru Turcia, poate în primul rând pentru România.

 

Iarăși plouă, poate cu o anumită logică, de plouă în mai o să fie mălai, dar știind că de peste 30 de ani nu s-a mai făcut nimic în hidroenergetică și îmbunătățiri funciare, când plouă mă gândesc la inundații. Că nimeni nu mai a făcut ceva împotriva lor, ba, mai mult, defrișările masive de păduri fac ca apă de ploaie să șiroiască rapid pe dealurile chele și să se strângă în viituri periculoase. Dacă țara asta ar fi fost cucerită de păienjeni extratereștrii din nebuloasa Andromeda, cred că ar fi fost gospodărită și administrată mai bine! Mă duc să-l citesc pe Nae Ionescu, mă înțeleg așa de bine cu el… și scrierile lui parcă sunt actuale, aceleași probleme, aceleași fără-de-legi, alte denumiri! Nu se mai fac odată românii bine? Știu foarte bine că peste tot este la fel, ba în unele locuri mult mai rău. Să te ferească Domnul de prostia și incultura franțuzească, nemțească, sau americană - este fără număr! De ei nu-mi pasă, dar de românii mei, da! Nu meritam o soartă, o istorie, atât de cumplită, atât de nedreaptă, până la urmă, ca popor, nu am făcut nimic rău! O soartă de sclavi negri în mijlocul Europei, săraci într-o țară bogată, asta da, neșansă!

Dar aștept și rândul nostru, o să vină, cu siguranță, morile zeilor macină rar, dar foarte fin, rămâne mereu speranța, cât timp mâine este o altă zi!