Fix asta ne mai lipsea. După pandemie, prăpădul. Previziuni sumbre de la ANM
- Mihaela Dan
- 11 mai 2020, 11:55
Meteorologii ne dau o veste proastă. După ce pandemia a blocat România pentru două luni, românii trebuie să se pregătească pentru o nouă problemă: 2020 ar putea fi cel mai călduros an din istorie.
„În acest moment putem vorbi de o toamnă 2019 secetoasă, o iarnă la fel de secetoasă și deosebit de caldă. Primele 2 luni din primăvara acestui an deosebit de calde și secetoase. Un aprilie 2020, cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice. De altfel, la acest moment, vorbim de secetă extremă”, a declarat Elena Mateescu, șeful ANM, la Antena 3.
„De asemenea, în continuare putem vorbi despre deficite de precipitații în întreaga lună mai, deoarece, după cum arată informațiile la acest moment, indică precipitații deficitare în aceleași zone în care seceta pedologică este de lungă durată. O vreme deosebit de caldă și din prisma regimului de temperaturi, așa cum astăzi am înregistrat în bună parte din țară 30 de grade la Bechet și Calafat. (...) Mâine, vor fi temperaturi deosebit de calde în toată țara”, a adăugat meteorologul.
„Săptămâna 11-18 mai aduce temperaturi mai ridicate, nu în ultimul rând și săptămâna 18-25 mai aduce temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru perioada din calendar și această tendință spre deficit a cantităților de precipitații se menține„ a mai spus Elena Mateescu.
„Cât privește anul 2020, comunicatul Organizației Mondiale de Meteorologie din această săptămână estimează posibilitatea ca acesta să fie unul dintre cei mai călduroși ani din istoria măsurătorilor meteorologice, practic din ultimii 141 de ani”, a concluzionat meteorologul.