Viaţă de interlop! Spaima României n-a scăpat de ceea ce se temea cel mai mult

Viaţă de interlop! Spaima României n-a scăpat de ceea ce se temea cel mai mult

Celebrul interlop Costel Corduneanu a primit joi o veste proastă din partea la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, ai cărei magistraţi au respins cererea de liberare condiționată formulată de liderul clanului cu acelaşi nume.

„Instanța respinge, ca nefondată, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Corduneanu Constantin, deținut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

Fixează termen pentru reînnoirea cererii sau formularea propunerii de liberare condiționată după data de 5 august 2020”, au precizat magistrații în sentința care nu este definitivă şi poate fi contestată.

Conform bzi.ro, Tribunalul Mehedinți a admis contestația la executare făcută tot de liderul clanului Corduneanu.

„Astfel, aceștia au constatat că infracțiunile din două dosare sunt concurente și că liderul clanului Corduneanu a executat mare parte din pedeapsa de trei ani de detenție, pe care o primise la finele lunii ianuarie a acestui an. În concluzie, Costel Corduneanu ar putea fi lăsat în curând în libertate”, arată sursa citată.

Amintim că la data de 30 ianuarie, Curtea de Apel Cluj decidea condamnarea a trei inculpați în dosarul în care erau acuzați 27 de membri sau apropiați ai clanului Corduneanu.

Printre ei s-a aflat și Costel Corduneanu, care a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

La 5 iulie 2010, procurorii DIICOT Iași au dispus trimiterea în judecată a 27 de inculpați, care ar fi făcut parte din gruparea clanul Cordunenilor.

Acuzaţiile arătau că membrii clanului Corduneanu ar fi organizat o rețea infracțională transfrontalieră ce ar fi acționat în România şi Republica Moldova, dar şi în ţări precum Italia, Spania, Austria, Germania și Irlanda.

Explicaţie foto: de la stânga la dreapta, manelistul Florin Salam şi liderii interlopi Nuţu Cămătaru şi Costel Corduneanu.