Rușii s-au  săturat de al-Assad! Dictatorul sirian i-a tras pe sfoară pe oligarhi?

Rușii s-au  săturat de al-Assad! Dictatorul sirian i-a tras pe sfoară pe oligarhi?

Salvat în ceasul al doisprezecelea de intervenția armatei ruse, dictatorul sirian pare să-și fi uitat datoriile față de “protectorii” săi oficiali și neoficiali de la Kremlin. Așa se face câ în Rusia din ce în ce mai multe voci critică incapacitatea lui Bashar al-Assad de a găsi o rezolvare politică a conflictului care îi sfâșie țara. Publicația elvețiană Le Temps vorbește, însă, și despre  nemulțumirile de natură financiară ale rușilor.

“La patru ani și jumătate după începutul operațiunii militare rusești în Siria, Vladimir Putin începe să considere că a trecut prea mult timp.

Un articol publicat luna trecută de un fost ambasador rus la Damasc scoate la lumină fisurile apărute de-a lungul timpului între Moscova și Damasc.

Semnat de Alexandr Aksenionok, ambasador extraordinar și vicepreședinte al RIAC, un influent expert aflat în serviciul Kremlinului, articolul reflectă o frustrare tot mai mare față de Bashar al-Assad.

Tabloul zugrăvit de diplomat conține critici de o virulență fără precedent și puțin compatibile cu discursul ținut pentru media de ministrul afacerilor externe, Serghei Lavrov.

Alexandr Aksenionok scrie că este “adesea dificil să faci distincție între lupta antiteroristă și violența guvernamentală față de opoziție”.

Referindu-se la recenta creștere a tensiunilor în sud-vestul Siriei, ambasadorul rus vorbește despre “misterioase crime, amenințări și răpiri devenite mai frecvente în contextul gafelor comise de serviciile secrete siriene”, sugerând că acestea se află la originea escaladării.

Într-o critică de o franchețe puțin diplomatică adresată șefului statului sirian, fostul ambasador la Damasc descrie “șpăgile în comerț, tranzit, transporturi și convoaie umanitare pentru un lanț compus din unități privilegiate ale armatei, serviciilor de securitate, mediatori comerciali și mari antreprenori […] tradițional apropiați de familia președintelui”.

 

E vorba de un grup de interese de la vârf, pe care o “rezolvare pașnică nu îl interesează”/

Ne puteți urmări și pe Google News