Minge la fileul Chinei. SUA au „dovezi semnificative”, nu și „certitudea”

Minge la fileul Chinei. SUA au „dovezi semnificative”, nu și „certitudea”

Orice întârziere a administrației americane în a aduce probe clare că noul coronavirus provine dintr-un laborator din Wuhan este un punct câștigat de președintele chinez Xi Jinping.

Pentru administrația Trump, noul coronavirus s-a propagat de la Institutul de Virusologie din Wuhan.

Miercuri, secretarul american de stat Mike Pompeo a declarat că, dacă nu au „certitudinea”, Statele Unite dispun de „dovezi semnificative” că noul coronavirus provine dintr-un laborator din Wuhan, oraș în centrul Chinei, despre care se spune că a fost epicentrul pandemiei Covid-19.

„Nu avem certitudinea şi există dovezi semnificative că acesta provine din laborator, aceste afirmaţii sunt adevărate”, a precizat șeful diplomației americane, întrebat despre unele declarații contradictorii ale administrației de la Washington referitor la acest subiect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Administrația Donald Trump, care acuză Beijingul că a ascuns amploarea maladiei, atunci când a apărut, la sfârșitul anului 2019, la Wuhan, și-a concentrat din ce în ce mai mult suspiciunile asupra unui posibil accident de laborator la Institutul de Virusologie din Wuhan, care ar fi permis unui coronavirus de origine naturală să contamineze oamenii.

Însă au existat mai multe declarații contradictorii. Săptămâna trecută, Donald Trump a afirmat că există elemente care sugerează că epidemia a provenit din acest laborator, în timp ce Mike Pompeo a declarat că nu știe dacă este așa, scrie 20 Minutes.

În final, duminică, Pompeo a declarat că există „dovezi imense că de acolo a plecat”, fără a le prezenta public.

De partea lor, serviciile americane de informații au raportat că nu au putut stabili, în acest stadiu, dacă pandemia este „rezultatul unui accident de laborator din Wuhan”.

Anthony Fauci, epidemiolog și consilier la Casa Albă, a estimat că virusul a „evoluat în natură” și apoi a trecut „barierele speciilor”.