Procurorul general, precizări importante despre amenzile din perioada stării de urgență

Procurorul general, precizări importante despre amenzile din perioada stării de urgențăGabriela Scutea s-a pensionat. Sursă foto: Arhiva EVZ

Instanțele se vor confrunta cu un val imens de contestații împotriva amenzilor aplicate de autorități pentru încălcarea ordonanțelor militare, imediat după încetarea stării de urgență, pe 15 mai. Estimarea aparține procurorului general Gabriela Scutea care crede că la baza contestațiilor se va afla cuantumul ridicat al sancțiunilor – 2.000 de lei.

Procurorul general Gabriela Scutea susține că sistemul judiciar se va confrunta cu un val „enorm” de plângeri depuse de oamenii care au fost amendaţi  pe perioada stării de urgență. Procurorul General a precizat că estimarea cu privire la contestațiile care vor fi depuse în instanță îi aparține.

„Probabil, cetăţenii vor contesta sancţiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi şi vă daţi seama că pentru fiecare om o sumă de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă”, a declarat Gabriela Scutea, citată de Europa FM.

De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de amenzi în valoare de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru încălcarea restricțiilor impuse de autorități în perioada stării de urgenţă.

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a fost de acord că polițiștii comit abuzuri în cazul verificărilor cetăţenilor cu privire la libera circulaţie şi i-a sfătuit pe cei care se simt nedreptăţiţi să se adreseze organelor de control sau să conteste în instanţă amenzile.

Ne puteți urmări și pe Google News