A fost capturat omul care lupta să pună SUA cu botul pe labe! Operațiunea Sulița lui Neptun
- Florian Saiu
- 2 mai 2020, 21:10
O acțiune-fulger, executată în mare secret în Pakistan, la Abbottabad, a pus capăt unui coșmar care amenința de ani buni să înghită lumea civilizată.
2 mai 2011 (fix acum nouă ani), o reședință fortificată din Pakistan. Misiunea SEAL cu numele de cod Neptun Spear are drept țintă un personaj pe care SUA îl considerau inamicul numărul 1 al democrației occidentale: Osama bin Laden.
De altfel, pe seama acetuia au fost puse atentatele din 11 septembrie 2001, de la New York, soldate cu 2.977 de morți, evenimente care au îngrozit întreaga planetă.
Mărturia unui general
În urmă cu nouă ani, generalul David Petraeus (ulterior director al CIA) era comandantul forțelor americane din Afganistan și singurul bărbat care avea cunoștință despre raidul ce avea să-l scoată din joc definitiv pe Obama. El a organizat, condus și urmărit intervenția agenților SEAL de la centrul de comandă din Kabul.
„Poate vă gândiți că ne-am felicitat după această misiune ca după o victorie într-un meci de fotbal. Nici pomeneală, n-aveam de ce, aceasta este treaba noastră, să eliminăm ținte”, avea să comenteze, la ceva vreme după consumarea Operațiunii Sulița lui Neptun, David Petraeus.
Până în ultima clipă
Dar ce s-a întâmplat mai exact în zorii zilei de 2 mai 2011 în orășelul Abbottabad? Două elicoptere americane de luptă, din care au descins atacatorii, au luat prin surprindere tabăra lui Osama bin Laden. Cu toate acestea, un aparat de zbor a fost doborât, liderul Al-Qaida apărându-se până în ultima clipă.
După o luptă de aproximativ 40 de minute, bărbatul care-și jurase să îngenuncheze Occidentul a fost împușcat în cap și în piept. Alături de el au mai pierit cu arma în mână unul dintre fii, încă doi membri ai familiei lărgite și o femeie. Alte șase persoane au fost atunci arestate, trei soții ale lui Osama și încă trei fii.
Ce s-a întâmplat cu trupul?
Anunțată cu surle și trâmbițe la Washington de către președintele Barack Obama, asasinarea lui Osama bin Laden n-a adus pacea în Orient. Nici liniștea în America. Oficial, s-a comunicat lumii că trupul lui Osama ar fi fost, după identificare, aruncat în Marea Arabiei, într-un loc neprecizat.
Tot mai multe voci au susținut însă ulterior că Osama bin Laden ar fi ajuns, la bordul unui avion al CIA, direct în SUA.
Adevărul despre moartea unuia dintre cei mai înverșunați dușmani ai Americii s-a spart, firesc, în zeci de adevăruri mai mici. Adevărul absolut nu-l vom afla probabil niciodată.