După deputați, senatorii... Proiectul care-ți asigura o pensie decentă, respins!

După deputați, senatorii... Proiectul care-ți asigura o pensie decentă, respins!

Proiectul care prevedea ca sumele plătite la fondurile de pensii ocupaționale să fie considerate cheltuieli deductibile, fără a fi incluse în baza de impozitare a veniturilor, iar dividendele plătite fondurilor de pensii ocupaționale să nu mai fie impozabile, a fost respins miercuri de Senat.

 

Forul decizional este Camera Deputaților, unde va fi transmis pentru dezbatere și vot final.

Măsurile au fost avansate de liderul deputaților liberali, Florin Roman, cu argumentul că vor stimula în viitor creșterea veniturilor individuale de care vor beneficia pensionarii, reprezentând o reformă absolut necesară în contextul demografic deosebit de dificil pe care urmează să îl traverseze România în anii următori, notează profit.ro.

„Din păcate, atunci când s-a elaborat legea cadru privind pensiile ocupaționale, legiutorul a omis să coreleze prevederile acesteia cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Din această cauză, motivația angajaților și a angajatorilor de a demara aderarea la un fond de pensii ocupaționale este nesemnificativă.

Pentru acest motiv, prezenta propunere legislativă dorește să ofere pensiilor ocupaționale un regim fiscal relativ similar fondurilor de pensii administrate privat sau fondurilor de pensii facultative”, spune Florin Roman, inițiatorul proiectului.

Astfel, proiectul prevede o serie de stimulente fiscale, astfel încât fondurile de pensii ocupaționale să devină atractive, atât pentru participanți, cât și pentru angajatorii dispuși să-și fidelizeze angajații.

Astfel, sumele plătite la fondurile de pensii ocupaționale vor fi considerate cheltuieli deductibile și vor fi incluse în categoria veniturilor care nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit.

Totodată, la determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor vor fi deduse din venitul brut contribuțiile la fondurile de pensii ocupaționale.

De asemenea, contribuțiile la pensiile ocupaționale vor fi incluse în categoria veniturilor din salarii și venituri asimilate salariilor care nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Proiectul mai stabilește că dividendele plătite fondurilor de pensii ocupaționale nu vor fi supuse impozitării, iar veniturile din viitoarele pensii ocupaționale sunt considerate venituri din pensii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News