Când nu ai majoritate, dar vrei să guvernezi cu orice preț, este chiar obligatoriu un dialog constant. Dar nu s-a întâmplat astfel.

Printr-un exercițiu de memorie foarte simplu să ne amintim momentul în care am votat învestirea guvernului Ludovic Orban 2. Acel moment inedit în care domnul Florin Câțu a reușit să ajungă până la ușa biroului de prim-ministru și înainte de vot a făcut calea întoarsă. 

Atunci, pentru orice om care cât de cât a urmărit evoluția epidemiei, la data aceea deja declarată pandemie, conta un singur lucru și anume, investirea unui executiv care să gestioneze corect și eficient o criză care se agrava de la o oră la alta. Era clar că ritmul nostru cotidian se va schimba, la fel și evenimentele majore care ar fi trebuit să se desfășoare. Mă refer la alegerile locale și era clar că în iunie ar fi fost imposibil să fie organizate în condiții normale sau decente. 

Oricine ar fi urmărit evoluția pandemiei și măsurile luate de toate țările afectate de răspândirea acestui virus, nu ar mai fi găsit, niciun motiv sau argument rațional pentru un alt scenariu, decât acela de a prelungi mandatele aleșilor locali și, implicit, amânarea alegerilor locale.  

În acest context am fost coinițiatorul unui proiect de lege privind prelungirea mandatelor aleșilor locali, o decizie absolut firească în condițiile date.

După depunerea acestui proiect de lege, surpriza a venit de la Palatul Victoriei, de această dată. Guvernul a apărut cu o ordonanță de urgentă, însă fără să respecte principiul transparenței, pe care sigur, așa cum știm, l-a suspendat încă de la începutul stării de urgentă, bineînțeles, ca să își simplifice orice acțiune. Și, de aici, apar câteva probleme mai mult sau mai puțin importante, depinde din ce unghi privești situația. 

În primul rând, guvernul a încălcat o decizie a Curții Constituționale prin care Curtea a hotărât că, în situația în care un proiect de lege este în procedură parlamentară, guvernul nu mai poate interveni în acel domeniu prin ordonanță de urgentă. În acest caz vorbim despre principiul separării puterilor în stat și despre principiul Constituțional prin care Parlamentul este forul legislativ. Guvernul nu a ținut cont nici de faptul că este vorba despre o lege organică, deci sub nicio formă nu avea voie să intervină prin OUG. 

În al doilea rând vorbim despre câteva chestiuni mai simple, și anume, despre bunul simț elementar și, nu în ultimul rând, despre un exercițiu democratic chiar și în condițiile situației de urgentă: necesitatea unui dialog între guvern si parlament. Acest lucru este de dorit si absolut firesc și în situația în care guvernul ar avea majoritate absolută în Parlament. După cum bine știm, nu este cazul.

Și când nu ai majoritate, dar vrei să guvernezi cu orice preț, este chiar obligatoriu un dialog constant. Dar nu s-a întâmplat astfel.

Nu este nicio problemă, spune guvernul. Nu avem timp de consultări, de dialog, avem treabă multă. Dar voi, parlamentarii, trebuie să ne susțineți. Să susțineți toate gândurile noastre, toate acțiunile noastre, toate deciziile noastre. Pentru că noi suntem guvernul! Pentru că noi deținem adevărul! Pentru că noi aducem lumina!

Din cauza lipsei de dialog, a refuzului de discuta decent despre un subiect simplu– prelungirea mandatelor aleșilor locali – Parlamentul mai introduce un articol, prin care spune că data alegerilor locale va fi stabilită prin lege de Parlament. 

Si așa cum intuiți, legea votată de Parlament va fi atacată la Curtea Constituțională, iar ordonanța de urgentă a Guvernului respinsă de forul legislativ. Iarăși ne vom întoarce la Curtea Constituțională pe care noi - împotriva voinței Curții -  am transformat-o într-un jucător politic.