Ce a pățit Iancu Sturdza după ce i-a spart geamurile lui Alexandru Marghiloman

Ce a pățit Iancu Sturdza după ce i-a spart geamurile lui Alexandru Marghiloman

Silit, de efectele militantismului său politic, să plece din România a ajuns, astfel, să lupte în armata ţaristă.

Patriot înfocat, Iancu Sturdza a fost nevoit să plece din România în 1916, după ce, împreună cu Nicu Filipescu, îi spărsese geamurile lui Alexandru Marghiloman (foto).

Iancu Sturdza era fiul lui Radu Sturdza (1853-1929) şi frate cu magistratul Constantin Sturdza (autorul unui jurnal inedit de front, în timpul Primului Război Mondial) şi cu diplomatul Mihai Sturdza (ministru al Afacerilor Străine în timpul guvernării legionare, în 1940-1941).

„Iancu Sturdza era alături de Nicu Filipescu cu mişcările naţionaliste, în 1915-1916. În afara faptului că i-au spart geamurile lui Marghiloman, i-a scris o scrisoare dură lui Brătianu, care a fost făcută publică, alta către ambasadorul Austriei la Bucureşti.

În orice caz, urma să ajungă la închisoare şi a fugit în Rusia. Spune legenda familiei că voia să ajungă în Franţa, să se înscrie voluntar în armata franceză.

Băiat frumos, cu succes la cucoane, n-ar fi ajuns prea departe, că deja la Chişinău rusoaicele l-au convins că şi Rusia e alături de Franţa. Şi s-a înscris voluntar în armata rusă”, povestea Ion C. C. Sturdza în 2014.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric

Ne puteți urmări și pe Google News