Protest din mașini lângă biroul lui Orban. Ce i-a nemulţumit pe oameni

Protest din mașini lângă biroul lui Orban. Ce i-a nemulţumit pe oameni

Pentru a respecta distanţarea socială protestatarii au ales să vină în maşini în faţa biroului lui Orban.

Guvernul Orban a dispus de curând ca toate spitalele din Ungaria să elibereze în termen de câteva zile 60% din paturile finanțate de stat, însemnând 36.000 de paturi.

Nimeni nu înțelege de ce este nevoie de atâtea paturi libere, având în vedere că nici o erupție masivă a epidemiei de coronavirus nu ar produce instant atâția bolnavi, informează digi24.

Chiar în apropierea biroului primul-ministrului Viktor Orban, la capul unuia din podurile peste Dunăre, este un sens giratoriu, iar deputatul a recomandat că cei care merg spre casă sau trec prin zonă să dea câteva ture și să claxoneze. Se pare că furia budapestanilor este puternică, având în vedere numărul mare al mașinilor care au participat la protest, mai spune sursa menţionată.

Ungaria are în prezent peste 2.000 de cazuri confirmate de coronavirus, iar 213 persoane au murit, alte 82 fiind în stare critică. Potrivit worldometers.info, 287 de oameni s-au vindecat.