Cel mai sigur loc în plină pandemie! Se află în SUA și e greu de atins...

Cel mai sigur loc în plină pandemie! Se află în SUA și e greu de atins...

Orașul Point Roberts face parte din Statele Unite dar acolo se ajunge pe uscat călătorind zeci de kilometri pe teritoriul...Canadei. O bizarerie geografică care i-a ținut pe locuitori departe de SARS-CoV-2. Dar care s-ar putea întoarce împotriva lor.

Point Roberts este o exclavă, adică partea unui stat sau entități administrativ-teritoriale care nu are legătură pe uscat cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi o insulă.

Se află în extremitatea sudică a peninsulei Tsawwassen, la sud de Vancouver ( Columbia Britanică, Canada)

„Cel mai sigur loc din America de Nord” în fața pandemiei, a scris cotidianul britanic The Guardian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Începând cu criza sanitară Covid-19, în fața căreia americanii continuă să plătească un preț cumplit, Point Roberts, oraș cu 1300 de locuitori, este nu numai izolat dar și rupt de restul lumii, inclusiv de propria țară.

Până acum, a fost ferit de SARS-CoV-2. Nici un caz de infectare nu a fost înregistrat în Point Roberts, în condițiile în care există peste 600.000 de cazuri în Statele Unite și 27.000 în Canada.

O situație excepțională care se datorează sale geografice.

Administrativ, Point Roberts face parte din Statele Unite, și totuși, pentru a ajunge pe uscat este necesar să treci prin Canada, cu care granițele sunt în prezent închise.

Însă Point Roberts, având o suprafață de 12 km2 și nefiind conectat la teritoriul Statelor Unite, se află sub paralela 49 nord, care a servit ca delimitare a frontierei dintre cele două țări.

Se spune că tocmai această originalitate a făcut din Point Roberts un loc foarte sigur, folosit pentru protecția unor martori americani importanți.

Point Roberts trăiește ca o insulă dar fără vapoare, estimează Pamela Sheppard, o locuitoare.

Orașul este supus acelorași reguli de izolare precum statul din care face parte, Washington: distanțare socială, interzicerea adunărilor și închiderea companiilor neesențiale.

Măsuri cu atât mai importante cu cât 70% din locuitorii din Point Roberts au peste 60 de ani și deci sunt expuși în mod special la coronavirus.

Dacă înaintea regulilor restrictive 2000 de persoane treceau frontiera în fiecare weekend, acum nici o sută nu mai intră sau ies din Point Roberts, a estimat Christopher Carleton, șeful pompierilor din oraș.