De neimaginat! Pacientă cu COVID 19, ținută șase ore lângă un cadavru

De neimaginat! Pacientă cu COVID 19, ținută șase ore lângă un cadavru

Măsuri drastice la Spitalul Clinic de Urgență Județean Arad. Un nou caz de neglijență gravă a devenit public. O femeie a fost lăsată 6 ore într-un salon în care se afla cadavrul altei femei, moartă de COVID 19.

”În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu şi-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini, a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă. În legătură cu pacienta care a decedat şi ar fi rămas şase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat”, se arată într-o informare de presă transmisă de conducerea SCJU Arad.

Conducerea spitalului spune că neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor se referă la faptul că nu s-au făcut unele vizite la pacienţi. Aceasta arată că închiderea pacienților în saloane se practică la nivel național, fiind ”o măsură de precauţie pentru a nu contamina partea decontaminată a secţiei”.

Pacienți înciși cu cheia în saloane

Ne puteți urmări și pe Google News

Conducerea SCJU Arad mai menţionează că ”la pacienţii care nu sunt în stare gravă, medicul intră dimineaţa pentru evaluarea stării pacientului, dar şi ori de câte ori este solicitat”, arătând că ”îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele uşilor închise nevoile unor pacienţi să fie ignorate de cadrele medicale, situaţie pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secţiei”.

Conducerea SCJU Arad a început, marţi dimineaţă, o anchetă internă, după ce o pacientă a sesizat faptul că, luni, personalul medical al secţiei în care se află internată cu COVID-19 a ţinut-o încuiată în salon cu o pacientă moartă de aceeaşi boală, la ora 16,00, cadavrul fiind ridicat după şase ore, adică seara la ora 22,00.