Meteo. Se schimă vremea! Vânt și ploi în toată țara

Meteo. Se schimă vremea! Vânt și ploi în toată țara

În majoritatea zonelor ţării vremea se va răci, astfel că în vest, centru şi nord valorile termice se vor situa cu mult sub cele climatologic specifice în această perioadă din an.

Cerul va fi noros în prima parte a intervalului şi va ploua pe arii extinse; la munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă local consistent, dar şi în Maramureş, Transilvania, zona subcarpatică din Moldova, iar din orele serii şi în dealurile sudice local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În partea de sud şi sud-est a ţării, la amiază se vor înregistra temperaturi cu mult peste cele normale ale datei; înnorările se vor accentua începând din a doua parte a zilei şi se vor semnala ploi, mai ales averse şi pe arii restrânse descărcări electrice; în cursul nopţii răcirea vremii se va resimţi şi în aceste zone, iar trecător vor fi precipitaţii mixte. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină sau măzăriche.

Vântul va avea intensificări în mare parte din ţară, mai susţinute la munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 90…100 km/h, viscolind ninsoarea, dar local şi în centrul, sudul şi estul teritoriului, cu viteze în general de 55…65 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6…7 grade în Maramureș, nordul Crişanei și al Transilvaniei și 23…24 de grade în Muntenia; în cursul nopţii de marţi spre miercuri minimele termice vor fi cuprinse între -6 și 4 grade, cerul se va degaja în jumătatea de nord-vest şi local se va produce brumă.

In Bucuresti,valorile termice diurne se vor menține peste cele normale pentru mijlocul lunii aprilie, astfel încât temperatura maximă va fi de 20…22 de grade.

Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua şi va ploua mai ales cu caracter de aversă, în general moderat cantitativ. În orele după-amiezii vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura minimă, mult mai scăzută decât în nopţile precedente, va fi de 2…3 grade, potrivit stirimeteo.com

 

Ne puteți urmări și pe Google News