Măsurile luate de oficialități pentru stăvilirea Pandemiei, înțelese de unii și acceptate ca pe o necesară restrângere a unor drepturi și libertăți constituționale, puternic contestate de alții, mai cu seamă din direcția suspiciunilor generate de diverse teorii ale conspirației, au atins un prag cvasiunanim al nedumeririi și nemulțumirii publice într-o singură situație. Este vorba despre măsura închiderii cimitirelor. Nu înțeleg motivul pentru care autoritățile s-au ferit să explice rostul acestei măsuri și cred că tăcerea lor misterioasă cu privire la rațiunile deciziei este o mare greșeală.
În a opta zi după Învierea Domnului, în lunea care urmează după Duminica Tomii, sau chiar în Duminica Tomii, mulțime de ortodocși sărbătoresc Paștele Blajinilor, numit și Paștele Morților. Semnificația acestei sărbători a fost clar explicată cititorilor EvZ, acum ceva vreme, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:
După o săptămână de la sărbătoarea propriu-zisă a Paștelui, în duminica următoare, Sfânta Evanghelie vorbește de o a doua arătare a lui Iisus Hristos, în mijlocul ucenicilor, în casa încuiată, spunându-le apostolilor „Pace Vouă!”. Tradiția arată că toți creștinii din vechime au dorit să împărtășească bucuria Paștelui și cu cei plecați dintre ei. De aceea se venea la cimitir, unde aduceau ouă roșii și pască și erau împărțite săracilor, cu această credință - că le folosește celor plecați. Iată, acum, cimitirele sunt împânzite în Duminica Tomii și luni de preoți ce sunt chemați de creștini. Se aduc ofrande în cimitire și se fac rugăciuni la morminte, ca să împărtășească cu ei cea mai mare bucurie a credinței, având în schimb această convingere că și cei adormiți sunt cuprinși de lumina Învierii. Așa cum a fost cuprins și Toma, care în ziua Învierii nu a fost în casă cu ceilalți. Este o tradiție foarte puternică, bazată pe jertfă și pe dragoste, căci Paștele este sărbătoarea care îi unește pe toți.
În multe zone ale țării, tradiția este ca de Paștele Morților, cei vii să mănânce alături de cei dragi, duși de pe această lume, drept pentru care, în această zi, lângă de locurile de odihnă veșnică să se pună mese. Credința este că alături de cei vii se ospătează și adormiții.
Acest obicei a prins foarte bine în comunitățile rrome. Nici nu este de mirare, atașamentul și respectul pentru familie în rândul acestei etnii sunt trăsături foarte puternice, care se manifestă inclusiv după trecerea la cele veșnice a celor dragi, printr-un intens cult al morților.
Dacă până acum niște zeci de ani, obiceiul era ca lângă morminte cei vii să ciocnească un ou, să mănânce o felie de cozonac și să bea un pahar cu vin, mai nou, tradiția s-a transformat într-un prilej de fală, ba chiar de fanfaronadă deșartă, de etalare a bogăției. Slujbele preoților săvârșite la morminte sunt multe dintre ele urmate de veritabile chiolhanuri, la care participă zeci de invitați, uneori și mai mult de o sută. Așezați la mese aranjate ca de nuntă, invitații beau și mănâncă în fumul grătarelor și în acordurile lăutarilor tocmiți din vreme. Astfel, cimitirele devin practic terase de cârciumi.
Nu spun că ar fi ceva rău în acest mod de cinstire a memoriei celor dragi. Orice prilej în care este pomenit cel dus e un fapt minunat, care dă substanță ideii de rădăcină, de continuitate. Spun doar că precauția autorităților, exagerată sau nu, nu a vizat îndepărtarea oamenilor de ideea de familie, odată cu îndepărtarea de Biserică, așa cum am auzit spunându-se cu furie, ci a vizat doar împiedicarea mutării cârciumilor în cimitire.
Recomandările noastre
