Care este explicația științifică a Nonșalanței suedezilor în fața Epidemiei de COVID-19?

Care este explicația științifică a Nonșalanței suedezilor în fața Epidemiei de COVID-19?

O mulțime de oameni au luat cu asalt faleza, la Stockholm, în timp ce alții stau la terasă și sorb din paharele cu bere. În restul lumii, astfel de adunări sunt categoric interzise.

Nu și în Suedia, scrie Associated Press.

Aceste aglomerații nu îl îngrijorează pe epidemiologul șef al Suediei, Anders Tegnell, cel care stabilește strategiile naționale de luptă Tegnell, care are 63 de ani. a devenit un nume faimos în Suedia, apărând des în presă și organizând briefienguri cotidiene, la care prezintă evoluțiile situației într-un limbaj precis și concis.

Suedia se deosebește de restul țărilor europene, care au limitat călătoriile cetățenilor lor: Tegnell are o abordare pe care o numește „la scară mică” despre care afirmă că „este mult mai eficientă” pe o perioadă lungă de timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până acum, țara scandinavă a interzis adunările mai mari de 50 de persoane, a închis liceele și universitățile și a îndemnat persoanele de peste 70 de ani sau cu alte morbidități să se autoizoleze.

Abordarea mai blândă înseamnă că școlile primare și grădinițele, restaurantele și majoritatea afacerilor au rămas deschise, dând suedezilor impresia că viața a continuat normal.

Totuși, în timp ce îl privește pe fiul său cum bate o minge pe terenul de sport din Stockholm, Johan Klockar, un analist financiar de 43 de ani, spune că lucrurile nu stau chiar așa. El și soția sa lucrează de acasă și evită ieșirile inutile. Socializează, dar într-un cerc restrâns și limitează contactele fiului lor la persoanele pe care le întâlnește la școală sau pe terenul de antrenament.

„Societatea funcționează, dar cred că într-un mod destul de limitat”, spune Klockar. „Însă, cu excepția acestui gen de situații – școli, antrenamente – cea mai mare parte a timpului stăm acasă.”

Deși majoritatea companiilor din Suedia funcționează, criza economică își arată deja colții. Săptămâna trecută, 25.350 de suedezi s-au declarat în șomaj, o creștere săptămânală mai mare decât în timpul crizei din 2008.

În schimb, vizavi de brațul de mare, vecina Danemarca vorbește deja despre redeschiderea societății. Această țară a impus o izolare mai strictă cu patru săptămâni în urmă, închizând frontierele, școlile și companiile.

Premierul danez a declarat că, acționând devreme, țara sa a evitat tragedia care a lovit Italia sau Spania și care, după ce au înregistrat împreună 37.000 de morți legate într-un fel sau altul de coronavirus, s-au declarat gata pentru o redeschidere lentă.

Cu o populația de circa 10 milioane de locuitori, Suedia a înregistrat 899 de decese, în timp ce, având 5,8 milioane de locuitori, Danemarca a înregistrat 273 de decese.

După o creștere rapidă a numărului de morți, premierul suedez Stefan Lofwen a propus o lege de urgență prin care să se închidă locurile publice și transporturile, dacă acest lucru se va dovedi necesar.

Lofwen a mai spus că suedezii trebuie să fie gata pentru mii de morți.

Totuși, Tegnell insistă că abordarea Suediei este mai logică, afirmând că țara ar putea înregistra un număr mai mare de infecții pe termen scurt, dar ea nu va avea riscul unui vârf înalt al epidemiei, cu care vecina Danemarca s-ar putea confrunta după redeschiderea socială.

„Cred că Norvegia și Danemarca sunt acum foarte preocupate despre modul în care pui capăt izolării foarte stricte astfel încât să nu stârnești un val mare de infectări când începi relaxarea”, spune epidemiologul.