Trenuri pentru cei care urmează să călătorească în străinătate în interes de serviciu
- Ionel Sclavone
- 11 aprilie 2020, 23:05
CFR Călători va suplimenta numărul garniturilor de tren, în perioada următoare, pentru a veni în sprijinul celor care urmează să călătorească în străinătate, în interes de serviciu. Anunțul a fost făcut de directorul companiei, Dan Costescu, care a precizat că CFR va respecta restricțiile impuse pentru restrângerea răspândirii noului coronavirus. Trenurile vor circula fără oprire pe teritoriul Ungariei, până la Viena.
Românii care doresc să plece să lucreze în străinătate vor putea merge cu trenul până la Viena, dat fiind că CFR Călători pregătește garnituri care să circule până în capitala Austriei, cu respectarea măsurilor de prevedere a infectării cu noul coronavirus.
„Gândim trenuri speciale, unde se poate păstra distanța socială, mergem pe același principiu: un loc liber, altul ocupat. Aceste trenuri vor pleca fie din București, fie din Cluj și vor merge spre graniţă. Vom avea puncte de colectare toate stațiile importante. Aceste trenuri, așa cum am vorbit deocamdată de principiu cu autoritățile austriece, vor merge până la Viena, evident fără oprire pe teritoriul Ungariei, care a închis granițele”, a precizat Dan Costescu pentru RRA.
Directorul companiei, Dan Costescu, a anunțat pentru RRA că persoanele care doresc să plece se pot înscrie pe o listă, iar trenul va pleca în momentul în care se vor ocupa locurile. El a precizat că trenurile vor avea mai multe vagoane de dormit și cușete, pentru a se putea asigura distanța între călători.
„Am pregătit vagoane de dormit care să le asigure în condiții normale și de siguranță drumul spre casă și apoi întoarcerea la locurile de muncă. Am păstrat acea regulă introdusă pe perioada crizei de a se ocupa un loc da, unul nu, așa cum i-am spus noi. Se păstrează și la vagoane de dormit și la vagoanele cușetă această regulă, mai precis se vând doar jumătate de locuri. Deci într-o cabină de patru persoane se vor vinde doar două paturi, într-o cabină de vagon de dormit se va vinde doar un singur loc, va fi plătit doar un singur loc, dar cine va merge la vagon de dormit va merge în regim single”, a precizat Dan Costescu.