Dramele de la țară. Văduvă de război: Nimeni nu îmi deschide ușa!
- Petrisor Cana
- 11 aprilie 2020, 09:00
Mulți bătrâni de la țară, aproape uitați în singurătatea lor, au nevoie de noi, în aceste momente grele prin care trecem cu toții. O inițiativă la nivel național pentru întrajutorare a celor fără posibilități a venit din partea militarilor veterani din AMVVD.
L-am întrebat, deunăzi, pe Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) cum fac față veteranii după ce a anunțat că asociația pe care o conduce participă, împreună cu toate cele 27 de sucursale la nivel national, la demararea, începând cu data de 06.04.2020, a unei campanii de întrajutorare a persoanelor aflate în dificultate – copii, persoane în vârstă, fără aparţinători, veterani de război, văduve, etc..
„Vă spun sincer că este greu. Sunt multe solicitări din partea primăriilor care au bătrâni neajutorați. Din cât avem posibilitatea noi, militarii, dar și sponsorii noștri, sperăm să le oferim tuturor un cât de mic ajutor”, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, Marius Apostol.
Drept urmare, vineri, am aflat că membrii AMVVD au donat mai multor bătrâni, veterani de război, văduve de război și persoane vârstnice singure, pachete cu alimente, la solicitarea Primăriei Gogoșari, județul Giurgiu.
Gestul survine după alte inițiative de acest gen, așa cum a arătat evz.ro. De altfel, militarii AMVVD au oferit, gratuit, autorităților române un spațiu în care pot fi cazați 1000 de pacienți, cu sopul declarat de a veni în sprijinul combaterii COVID-19.
În comuna Gogoșari, o bătrână, de 91 de ani, surprinsă de gestul unuia dintre membrii AMVVD, scosese banii, atunci când l-a văzut intrând în curte cu o cutie de alimente.
Dar, când a aflat că este un ajutor din partea militarilor, bătrâna Chira Tudora a declarat:
„Măicuță, să vă dea Dumnezeu sănătate, că nimeni nu îmi deschide ușa. Sunt văduvă de tânără, mi-a murit omul pe front...”.
Marius Apostol a adăugat, după „misiunea îndeplinită din Gogoșari”: „Multumesc domnului Alin Sandu ,membru de bază al Asociației AMVVD și tuturor colegilor pentru implicare!”.
Campania de întrajutorare inițiată de AMVVD constă în procurarea de alimente, produse de curățenie și de igienă personală sau de strictă necesitate, care vor fi centralizate la sediul din Str. Piața Gării Filaret, nr. 2,sector 4, București.