Afacere de pandemie: a încercat să-și vândă iubita oricui venea să o ia de acasă
- Georgeta Petrovici
- 10 aprilie 2020, 15:55
Afacere de pandemie la Oradea. Un bărbat a încercat să își vândă iubita de care, pesemne, se săturase. I-a făcut reclamă că e ideală pentru practicarea prostituției, a stabilit suma și a început să caute clienți. Miza era ca noul proprietar să o ia la el acasă.
Cum suma cerută nua fost așa mare, bărbatul a găsit rapid un altul interesat să facă ”afacerea vieții”. Miercuri, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce urma să o vândă pe tânără contra sumei de 400 de euro. Procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus imediat reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului H.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Ei au descoperit că bărbatul, care locuia împreună cu tânăra de 23 de ani, o scosese pe aceasta la vânzare în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, fiind dispus să o dea ”oricărei persoane dispuse să se deplaseze până la domiciliul inculpatului în vederea efectuării tranzacției”, transmit procurorii DIICOT.
Joi, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului H.A. pentru o perioadă de 15 zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, au mai informat oficialii DIICOT.