Pățania vieții lor! O familie din Bihor a fost infectată de la bunic la nepot

Pățania vieții lor! O familie din Bihor a fost infectată de la bunic la nepot

O familie întreagă din Bihor a trecut cu seninătate, prin experiența vieții lor: toți au fost diagnosticați cu noul coronavirus, patru adulți și un copil. În mod miraculos, alți doi copii, două fetițe, una de zece ani și alta de un an, nu au fost infectați.

Anca și Samuel au trei copii, un băiat și două fete. El este It-ist iar ea, farmacistă. Nu știu de unde au fost infectați cu noul coronavirus sau de către cine, dar acest lucru nici nu mai contează.

Întreaga familie locuiește cu părinții farmacistei, doi oameni trecuți de 60 de ani, care au fost la rândul lor infectați, și care au fost mai serios afectați. Pe 14 martie, au început să apară primele semne ale temutei boli. Era ziua în care președintele Iohannis a instituit starea de urgență. Primul care a avut simptome de Covid a fost bărbatul de 64 de ani, socrul lui Samuel, care a avut timp de două zile frisoane. A urmat băiatul de 11 ani, Luca, apoi a urmat femeia de 63 de ani. "Tata socru respira greu, i-am ținut geamul deschis, să aibă aer”, a povestit Sami, pentru e-bihoreanul.ro. La momentul respectiv, socrul bărbatului avea deja toate simptomele Covid 19: febră, tuse seacă, dureri de gât, nas înfundat și uscat.

În prima fază, li s-a spus la telefon de către medicul de familie să ia paracetamol. Apoi când simptomele au devenit mai grave, bărbatul de 64 de ani a fost dus la spital unde a fost internat. Testele au demonstrat că toți, cu excepția celor două fetițe, sunt infectați cu SarsCoV2. ”Obişnuiam să-i fac Ancăi masaj cu uleiuri esenţiale, puternic aromatizate. Când le-am desfăcut mi-am dat seama că nu mai aveam miros. Dimineaţa nici gust, niciunul dintre noi, cu excepţia copiilor", a mai povestit Sami.

În data de 27 martie 2020 au primit vestea că sunt infectați cu noul coronavirus, fiind internată la spital și mama soacră. Ceilalți membrii ai familiei, infectați fiind, au rămas acasă deoarece simptomele lor nu existau sau se manifestau ca la o banală răceală. ”Am fost liniștiți în momentul în care am primit vestea. Dumnezeu a pus pace în inimile noastre. Acum, tata socru nu mai are mască de oxigen, mănâncă şi s-a întremat.

Mama soacră e doar pe Paracetamol”, a mai povestit Sami, care a mai adăugat că testele familiei făcute de cei de la DSP s-au negativat și acest lucru este un fapt foarte important. "Ne considerăm vindecaţi şi vrem să dăm speranţă şi celorlalţi. Dacă ar fi să dau un sfat, este ca oamenii să rămână calmi, pentru că aşa au mai multe şanse să treacă peste toate. Le spunem tuturor: nu vă fie frică, fiţi sinceri şi aveţi încredere în autorităţi şi în medici!"

foto: e-bihoreanul.ro

Ne puteți urmări și pe Google News