Băsescu și rețeta succesului. Cum va evita România o criză economică? A dezvăluit secretul
- Dragos Manea
- 6 aprilie 2020, 15:02
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre efectele negative pe care Coronavirus le va avea asupra țării.
Acesta susține că o criză economică poate fi evitată doare respectând anumite reguli stricte.
Europarlamentarul PMP a explicat care sunt cele trei condiții esențiale ca românii să nu intre în criză economică după această epidemie.
„Trebuie să existe lichidități în piață; să fie stimulată cererea și să existe garanţii guvernamentale pentru creditele angajate de orice societate din orice domeniu, fie că vorbim despre intreprinderi familiale, IMM-uri, mari companii fie ele cu capital privat sau de stat”, a declarat Băsescu pentru PSNews.
Cât despre măsurile luate până acum de Guvernul Orban, Traian Băsescu crede că acestea au fost luate cu întârziere:
„Nu doar România, ci întreaga lume. De mai bine de două luni, trebuia declarată starea de urgență în conformitate cu Articolul 93, alineatul 1 din Constituție și OUG nr.1./1999. Asta înseamnă că Președintele își asumă introducerea unui regim de forță, dar care are ca principal obiectiv binele general/național. În astfel de situații se acționează abrupt, extrem de ferm, fără jumătăţi de măsură, şi fără a gradualiza măsurile de la bun început.
În realitate, la noi măsurile s-au luat cu întârziere de niște ignoranți cocoțați în vârful țării care pur și simplu cred că o epidemie se stinge cu salvările lui Arafat, incompetența lui Orban, talentul de actor al lui Vela și satisfacția deplină a președintelui României pentru ”succesul cu care Orban a condus operațiunile”. Desigur, nu am acţionat la fel de prost ca italienii, dar indiscutabil am avut şansa s-o facem mult mai bine decât am făcut-o şi am ratat din incompetenţă”.