Trump amenință, din nou, Iranul cu lovituri devastatoare

Trump amenință, din nou, Iranul cu lovituri devastatoare

Președintele american Donald Trump a publicat pe twitter un nou avertisment la adresa conducerii iraniene. Conform liderului de la Casa Albă, Iranul va plăti scump orice atac la adresa trupelor și intereselor  americane din Irak.

Avertismentul vine la numai câteva zile, după ce Pentagonul a primit ordin să planifice eliminarea milițiilor irakiene despre care se presupune că sunt sprijinite și finanțate de regimul de la Teheran, în special puternica organizație Shia Kataib Hezbollah.

De la vorbe la fapte, în Statele Unite nu e drum lung. Potrivit Agenției RADOR, americanii au desfășurat baterii de apărare aeriană Patriot la bazele din Irak, pentru a proteja trupele americane în fața atacurilor cu rachete iraniene. O serie de baterii sunt în curs de ansamblare la baza aeriană irakiană din Ain al-Assad, din vestul țării, unde se află sute de soldați americani. Alte baterii, alcătuite din radare sofisticate și rachete de interceptare capabile să distrugă rachete balistice în zbor se află în Kuweit, în așteptarea transferului lor spre Irak.

Ne puteți urmări și pe Google News