Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fost mare jucător al Stelei!
- Andrei Calin
- 30 martie 2020, 12:39
Fostul portar al Stelei, Martin Tudor, a murit la vârsta de 43 de ani, răpus de un infarct.
Martin Tudor, fost portar al echipei Steaua, a decedat, astăzi, la vârsta de 43 de ani. El a suferit un infarct în timp ce se afla în casa prietenei lui. „Sunt șocat! Nu pot să vorbesc de Tudorică. Nu-mi vine să cred”, a declarat Adrian Neaga, fost coechipier, pentru gsp.ro.
„Totul s-a întâmplat acum două ore (n.r. în jurul orei 10:00). Era acasă, la Reșița! Ambulanța a ajuns foarte repede la el, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic. S-au făcut toate manevrele de resuscitare, dar s-a întâmplat o tragedie. Nu l-au mai putut salva. A murit, săracul... Acum, trupul lui e la spital pentru autopsie. Dumnezeu să-l ierte”, a povestit Dorinel Munteanu pentru sursa citată.
Născut la Avrig, în 1976, Martin Tudor a evoluat pentru Jiul Petroșani în perioada 1996 - 1997, apoi a jucat doi ani la Olimpia Satu Mare. A fost transferat de Steaua în 1999 și a stat în Ghencea până în 2005, timp în care a fost campion cu gruparea „roș-albastră” în 2001 și 2005.
A mai evoluat la CFR Cluj (2005 - 2007) și și-a încheiat cariera la Universitatea Cluj (2007 - 2008). Apoi, a fost antrenor de portari la Steaua, Universitatea Craiova, naționala României, Ittihad FC, Juventus București, Școlar Reșița și Sportul Snagov.